Augustin Zegrean: Biroul Electoral Central a numarat, noi am constatat

 

Presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, a declarat, miercuri, ca judecatorii Curtii nu au fost cei care au stabilit rezultatul referendumului, ci au constatat si validat cifrele transmise de Biroul Electoral Central, precizând ca a fost luat în calcul „tot ce trebuia”.

 Zegrean a fost întrebat cum vede faptul ca judecatorul Ion Predescu a afirmat ca referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu din 29 iulie ar fi trebuit validat de Curte.

Este un punct de vedere, dumnealui a adus un astfel de punct de vedere, nu are decât sa si-l sustina, decizia Curtii a fost cea pe care o cunoasteti”, a raspuns Zegrean.

El a fost întrebat care cifre au fost luate în calcul, daca datele transmise de Guvern au mai avut vreo relevanta în decizia Curtii.

O sa vedeti astazi decizia, vom arata în amanunt ce am luat în calcul, ce nu am luat în calcul. Ce trebuie sa întelegeti si dumneavoastra si toata tara asta: nu noi am stabilit rezultatul referendumului, noi am primit rezultatul de la BEC, noi nu avem nici macar calitatea de a-l stabili. Noi am stabilit ca referendumul s-a desfasurat corect si am confirmat rezultatul. Deci, nu am stabilit noi rezultatul. Puteam noi sa numaram voturile?„, a replicat Zegrean.

Nu noi am stabilit rezultatul referendumului, rezultatul comunicat de BEC a fost de 46,24%„, a mai subliniat presedintele CC, care a mentionat ca judecatorii au luat în calcul „tot ce trebuia sa ia în calcul”.

Mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie