Negocierile privatizarii Oltchim suspendate
Negocierile dintre Dan Diaconescu si Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii în Industrie (OPSPI) pe tema privatizarii combinatului Oltchim Râmnicu-Valcea (OLT) sunt din nou suspendate, întrucât patronul OTV nu a prezentat dovada ca dispune de banii pentru cumpararea actiunilor. Peste 500 de angajati ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea protesteaza din nou, pe platoul din fata pavilionului administrativ al unitatii, oamenii asteptând „un raspuns negativ sau pozitiv în ceea ce priveste privatizarea”.
Negocierile dintre Dan Diaconescu si OPSPI sunt din nou suspendate
Negocierile dintre Dan Diaconescu si Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii în Industrie (OPSPI) pe tema privatizarii combinatului Oltchim Râmnicu-Valcea (OLT) sunt din nou suspendate, întrucât patronul OTV nu a prezentat dovada ca dispune de banii pentru cumpararea actiunilor.
Negocierile dintre cele doua parti au fost întrerupte sâmbata si duminica, dar au fost reluate luni, la ora 9.00.
La ora 11.00 Diaconescu a declarat, la iesirea din sediul Ministerului Economiei, ca discutiile sunt întrerupte.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!