Cristian Pârvan: Daca asa o sa se întâmple cu Transgaz si Romgaz, atunci sa nu ne mai miram de ce se va întâmpla în viitor

 

Faptul ca statul a privatizat pe bursa 15% din Transelectrica, dar nu a lasat banii companiei, ci i-a varsat la bugetul de stat pentru consum, este o greseala si daca acest lucru se va întâmpla si cu celelalte vânzari pe bursa, atunci sa nu ne mai miram daca aceste companii vor întâmpina greutati din ce în ce mai mari, comenteaza Cristian Pârvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), situatia programului de privatizari din 2012.

Programul este aproape un esec, în conditiile în care mai multe privatizari pe bursa ale unor societati importante au fost amânate dupa intrarea în insolventa a Hidroelectrica. Astfel, nu vor mai fi vântute în acest an pachetele de 15% din Romgaz, 10% din Hidroelectrica si 10% din Nuclearelectrica, dar se asteapta vânzarea a 15% din Transgaz. Vânzarea SC Cupru Min si a Oltchim este un esec, iar privatizarea CFR Marfa a fost amânata.

„Când faci cum ai facut la Transelectrica nu ai la ce te astepta. Actionarul majoritar a încasat banii din privatizare la buget si a trimis Transelectrica la banci sa se împrumute. Daca asa o sa se întâmple cu Transgaz si Romgaz, atunci sa nu ne mai miram de ce se va întâmpla în viitor. Daca statul nu vizeaza decât bifarea unor angajamente fata de institutiile interna­tionale, atunci e o mare problema”, crede Pârvan.

El opineaza ca trebuie sa fim atenti cu privatizarile societatilor de stat importante, cum este Oltchim sau Cupru Min, pentru ca acestea sunt „producatoare de PIB”.

„De 20 de ani am compromis companie cu companie. Macar de acestea care ne-au mai ramas sa avem grija. Daca le pierdem, sursele de crestere a PIB vor deveni foarte îndoielnice.”

Iulian Anghel, Zf.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie