Suntem chiori în tara orbilor
Mâine începe scoala. Nu stiu cum dracu’ o trecut cele trei luni de pauza, dar de mâine o luam de la capat. O noua generatie de copii intra în malaxorul facultatii de drept din Cluj. Unul dintre avantajele meseriei de prof este ca lucrezi cu oameni tineri, ceea ce îti pastreaza o oarecare sanatate mintala. Unul dintre dezavantaje este ca cei care lucrezi au în fiecare an 19 ani, în timp ce tu esti din ce în ce mai batrân…
Am scris cele doua rânduri de mai sus în 1 octombrie 2012 (asta îmi spune site-ul care mi-a pastrat constiincios textul la draft). Nu mai stiu de ce nu am terminat atunci ce am început si nici nu mai stiu ce drac vroiam sa scriu atunci. Cert e ca timp de aproape doua luni nu am avut timp sa termin ce începusem, ceea ce indica în buna masura cam cât timp liber ai dupa ce termini facultatea. Deci, copii, bucurati-va cât mai aveti timp, ca dupa aia nu se stie…
Revenind însa la facultatea la care predau de peste 12 ani, ma apuca uneori momente în care reflectez (da, se mai întâmpla si din astea). Dupa datele statistice, suntem cea mai buna facultate din tara. Avem cel mai bun procentaj din tara la examenul de intrare în avocatura, la distanta buna fata de concurenta de la Bucuresti. Avem din nou cel mai bun procentaj de reusita al oamenilor care încearca intrarea la INM, aici la distanta foarte scurta – 11,7 % vs. 11,4 % – în fata facultatii din Bucuresti, dar la distante kilometrice fata de alte facultati de drept.
Totusi, cred ca suntem chiori în tara orbilor. Adica suntem cei mai buni dintre cei prosti. Nivelul educatiei juridice este extrem de scazut, dupa parerea mea. De ce?
Cred ca totul pleaca de la un sistem educational cretin. 12 ani de scoala copii sunt învatati, cu mici exceptii, sa reproduca mecanic tot felul de informatii. Întreg sistemul se bazeaza pe teoria papagalului. Vine copilul la scoala, profu’ îi prezinta niste informatii si, când este testat, copilul perfect le reproduce înapoi. Centrul nervos responsabil cu gândirea nu este prea solicitat, exceptând poate matematica unde ti se cere sa faci niste deductii logice si sa imaginezi niste solutii. Niciun prof de istorie nu încearca sa îi forteze pe copii sa se gândeasca de ce dracu s-o batut Fane Grossman cu turcii, ci e fericit daca un copil îi spune câti turci si câti cai or murit la Vaslui. Plus ca era ceata si or luat turcii teapa din cauza asta.
Vin apoi copii la facultate decisi sa faca treaba buna si se pun pe învatat. Adica pe citit în nestire manualele care li se recomanda. Orice subiect de examen care implica un raspuns constând într-o informatie oferita anterior la curs are de 10 ori mai multe sanse sa primeasca un raspuns corect decât un subiect care implica mai mult de un algoritm simplu. De ce nu schimb ceva în examinare? Simplu de spus, dar… Am încercat la un moment dat asta, iar rezultatul a fost promovabilitate de 8 % si m-am calmat. Am revenit partial la examenul pe stil de papagal si am sarit automat la circa 30 % promovabilitate. Pâna la urma, de ce as face altfel? La examenele de admitere în barou sau magistratura cum sunt subiectele? Daca cineva crede ca subiecte de barou gen “abuzul de încredere” sau grilele de INM au ceva creativ în ele se înseala amarnic.
Consecintele sunt tragice pentru sistemul judiciar. Daca ne întrebam de ce judecatorii buni, capabili sa înteleaga ceva din dosar sunt atât de putini, avem si explicatia. Lor nu le-a cerut nimeni pâna nu au urcat pe scaunul de judecator sa înteleaga ceva, ci sa retina si sa reproduca cantitati impresionante de informatii. Încerci sa îi propui unui judecator o solutie noua? Nicio sansa, tati, omul a învatat ca situatia aia se rezolva în alt fel. Nu a gândit niciodata, el asa stie ca se face si punct. El da cu ciocanelul în masa, nu tu, în consecinta te resemnezi si renunti la gânduri din astea. Poti risca în facultate sa le bagi în cap la copii vreo idee mai sugubeata. De regula, ai succes, pe stilul de învatare reproductiva nici macar nu stiu ca ideea e noua. Ei stiu ca asa spus profu’ la curs, deci asa e. Daca cumva le spui ca sunt si alte pareri, alte argumente, nu e nimeni interesant. Ce, ne da si alte pareri la examen? Se duc apoi la INM si învata invers. Bucata de hard pe care se salveaza informatia asta este de regula aia pe care era salvata aia veche, deci se sterge. Oricum, la INM se cam formateaza hardul, asa ca nu e risc sa ramâna cu vreo idee proasta din facultate. Ori îl face tata avocat si omul se duce la vreun judecator din asta cu atitudine de functionar de la finante, îi spune ce o învatat el la scoala si se trezeste ca se uita judele prin el. Omu’ se revolta, ca el altfel o învatat la scoala. Afla de la vreun coleg ca “practica e altfel”. Si constata ca boii aia de la scoala nu l-or învatat nimic practic si se calmeaza. Învata rapid practica si le spune la castravetii care înca rup bancile facultatii ca sa lase dracu’ tocitul cursurilor ca oricum ce învata la scoala e zero barat si ca practica conteaza.
Se naste astfel un imobilism atât în scoala de drept, cât si în justitie care ma sperie. Eu sunt blocat de faptul ca trebuie sa îi învat pe copii astfel încât sa îsi ia niste examene de admitere în profesii care sunt construite pe un sistem lobotomist. Astia ies din scoala la fel de prosti ca si cei dinaintea lor si astfel ne perpetuam imobilismul la nesfârsit. O parte din ei ajung profi si nici macar nu îsi fac problemele mele, parându-li-se firesc sa nu le ceara copiilor sa creeze ceva. Avem un sistem care e incapabil sa creeze ceva nou, în afara de chestii de forma. Acum câteva zile un judecator a dispus confiscarea autoturismului folosit de o persoana care bause. E o solutie nelegala, dupa mine, dar jur ca ma bucur ca omu’ o încercat sa creeze ceva nou. Gresit, dar macar o iesit din rând. Jur ca-l iubesc pentru asta. Sunt satul sa citesc aceleasi si aceleasi fraze, la fel de gresite, în sute de hotarâri judecatoresti, dar pe care toata lumea le accepta pentru ca asa este practica.
Societatile umane or progresat atunci când o venit un fraier cu o idee pe care nu o credea nimeni. Inovatia de care suntem capabili ca fiinte umane înseamna sa faci ceva diferit fata de ce or facut aia de dinaintea ta. Imobilismul în gândire înseamna decaderea fiintei umane la statutul de functionar de la ghiseu care are capacitatea inovativa a maimutei: aceea de a repeta ceea ce o vazut anterior. Ne uitam în jur si vedem o societate care nu ne place. Vedem un sistem de justitie care nu ne place. Vedem un sistem de educatie juridica care nu ne place. Si, totusi, facem exact ca si cei de dinaintea noastra, desi ei ne-or construit aceste sisteme. Si dam vina pe oameni. Spunem ca studentii sunt prosti si puturosi, ca judecatorii sunt prosti si dezinteresati, ca avocati sunt prosti si hoti etc. Dar nu realizam ca nu e logic ca toti sau aproape toti sa fie asa. Atunci când din absolventii de bac 99 % nu sunt în stare sa foloseaca capul la altceva decât obiect pentru pus gelul pe el, nu sunt ei de vina. Atunci când 99 % din judecatori au mobilitatea în gândire a unui bolovan nu pot fi toti de vina. Oamenii nu pot fi toti la fel: unii sunt prosti, altii nu; unii sunt de buna credinta, altii nu etc. Atunci când aproape toti, indiferent cum sunt ei ca oameni, se comporta profesional la fel sistemul e de vina.
Da’ cum dracu’ se poate schimba un sistem, jur ca nu stiu. Ma tot gândesc si nu am nicio idee. Probabil ca tot din cauzele expuse mai sus. Dar, ca sa revin de unde plecasem, acum o vreme o început scoala. O noua generatie a intrat în malaxorul de drept. Procentual, 7 din 10 vor renunta pe parcurs. Din cei care termina, vreo 30 vor ajunge judecatori sau procurori si vreo 100 vor ajunge avocati. La fel ca si colegii lor cu unu, doi, noua sau douazeci de ani mai în vârsta.
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!