Medierea- barometru calitativ de civilizatie

 

Este necesar sa fim sinceri si sa recunoastem ca au existat conflicte în-tre oameni din negura timpurilor, putem chiar spune ca acestea au aparut odata cu evolutia primitiva a speciei umane.Si pentru ca ele trebuiau stinse, a aparut Dreptul, ca sistem de reguli bazat pe concepte precum dreptate si adevar, o justitie imanenta de realizare a dreptului, spre triumful civilizatiei si constiintei individuale. Drumul catre o societate rationala în totalitatea ei, este unul continuu, fara o destinatie finala pentru fiinta umana, care va fi mereu dominata- într-o anumita masura- de instincte primare.
Stiva de dosareS-a nascut apoi, în societatea moderna, ideea ca nu trebuie neaparat sa evitam conflictele, considerându-se ca acestea au si rol transformator si evolutiv, când sunt abordate de o alta maniera, proactiva, care inseamna ca fiecare dintre parti, sa-si gaseasca solutia cea mai potrivita pentru satisfacerea interesului în disputa.
Astazi,avem o alternativa: libertatea de a alege! A alege între calea clasica si o calea eleganta, accesibila, realizabila în timpi reali, prin care se sting conflicte si se genereaza solutii favorabile pentru justitiabili. Printre metodele alternativele de solutionare a conflictelor, denumite in mod traditional „ADR” (Alternative Dispute Resolution) se afla medierea, alaturi de conciliere si arbitraj.

Ce este de fapt, medierea?

Legea defineste medierea ca fiind o modalitate de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate în calitate de mediator, în conditii de neutralitate, impartialitate, confidentialitate si având liberul consimtamânt al partilor.
Medierea se bazeaza pe încrederea pe care partile o acorda mediatorului, ca persoana apta sa faciliteze negocierile dintre ele si sa le sprijine pentru solutionarea conflictului, prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile,contribuind la mentinerea relatiilor dintre acestea. Expressis verbis, medierea este solutia potrivita pentru cei care vor sa câstige cât mai mult din disputele în care sunt implicati, indiferent de atuurile pe care cred ca le au. Medierea este o în fapt o negociere asistata de un profesionist in gestionarea eficienta a conflictelor- mediatorul. A media înseamna a interveni între litiganti si a-i conduce catre schimbarea atitudinii ostile si a modului de perceptie a oponentului, din adversar- în partener de discutii, pentru rezolvarea amiabila, extrajudiciara a conflictului.

Ce inseamna informarea prealabila obligatorie?

De lege lata începând cu data de 01.02.2013, daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta prealabila de informare privind avantajele medierii, inclusiv, daca este cazul, dupa declansarea unui proces în fata instantelor competente, în vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor în materie civila, de familie, în materie penala, precum si în alte materii.
Prin informare obligatorie cu privire la mediere, se întelege etapa prealabila încheierii contractului de mediere prin care mediatorul ajuta partile ca, în cunostinta de cauza, sa accepte rezolvarea neîntelegerilor dintre ele prin mediere. În concret, mediatorul informeaza partile despre avantajele medierii, scopul si limitele medierii, rolul mediatorului, efectele juridice ale medierii si ale acordului de mediere, fara a se intra, în detalii legate de disputa în cauza.
Dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Daca una dintre parti refuza în scris participarea la sedinta de informare, nu raspunde invitatiei facuta de mediator sau nu se prezinta la data fixata pentru sedinta de informare, mediatorul întocmeste un Proces-Verbal, care se depune la dosarul  instantei.
Este foarte important de cunoscut faptul ca instanta va respinge cererea de chemare în judecata ca inadmisibila, în caz de neîndeplinire de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare prealabila privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecata, sau dupa declansarea procesului pâna la termenul dat de instanta în acest scop, pentru litigiile în materiile prevazute în lege.
În lumina acestor prevederi legale, partile litigante sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, fara ca enumerarea sa fie exhaustiva, în urmatoarele cauze:
1) în domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor;
2) în materia dreptului familiei –neîntelegerile dintre soti privitoare la:
a) continuarea casatoriei;
b) partajul de bunuri comune;
c) exercitiul drepturilor parintesti;
d) stabilirea domiciliului copiilor;
e) contributia parintilor la întretinerea copiilor;
f) orice alte neîntelegeri care apar în raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.
3) în domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;
d) în domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;
4) în litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;
5) în litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedurile prevazute de art 999- 1018 din Codul de procedura civila privind ordonanta de plata sau cererile cu valoare redusa.
6) în cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate si împacarea partilor înlatura raspunderea penala, dupa formularea plângerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima îsi exprima consimtamântul  de a participa la sedinta de informare împreuna cu faptuitorul; daca victima refuza sa participe împreuna cu faptuitorul, sedinta de informare se desfasoara separat.
De asemenea se pot media cu succes si conflictele de la locul de munca, în comunitate, proprietar-chirias, angajat- angajator, domeniul imobiliar, de mediu, dispute organizationale, materia asigurarilor si discriminare.
În schimb NU se pot media drepturile strict personale cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum si drepturile garantate constitutional de care partile litigante nu pot dispune prin conventii, cum sunt dreptul la: viata, integritate fizica si psihica, educatie, viata privata, nume, aparare,ocrotirea sanatatii, stabilirea filiatiei, tagada/stabilirea paternitatii etc.

Cum se desfasoara procedura prealabila  încheierii unui contract de mediere?

Partile aflate în conflict se pot prezenta împreuna la mediator, dar în cazul în care se prezinta numai una dintre parti, mediatorul, la cererea acesteia, va adresa celeilalte parti invitatia scrisa, în vederea informarii si acceptarii medierii, stabilind un termen de cel mult 15 zile. Daca una dintre parti refuza, în scris, în mod explicit, medierea sau nu raspunde invitatiei ori nu se prezinta de doua ori la rând la datele fixate pentru semnarea contractului de mediere, medierea se considera neacceptata.

Cum se desfasoara medierea?

Medierea se bazeaza pe cooperarea partilor si utilizarea, de catre mediator, a unor metode si tehnici specifice, bazate pe comunicare si negociere. Mediatorul nu impune partilor o solutie cu privire la conflictul lor, ci acestea îsi vor gasi solutia cea mai convenabila, reciproc avantajoasa. Medierea se desfasoara în general la sediul mediatorului,însa procedura se poate desfasura si în alte locuri convenite de mediator si de parti.
Justitiabilii au dreptul sa fie asistati de avocat sau de alte persoane, in conditiile stabilite de comun acord. Este important de subliniat ca sustinerile facute pe parcursul medierii de catre parti, sau reprezentantii acestora ,de catre avocatii, de catre specialistii prezenti,precum si de catre mediator au caracter confidential fata de terti si nu pot fi folosite ca probe în cadrul unei proceduri judiciare sau arbitrale, cu exceptia cazului in care partile convin altfel, ori legea prevede contrariul. Mediatorul va solicita tuturor persoanelor care participa la mediere-parti, avocati, reprezentanti, terti- asupra obligatiei de pastrare a confidentialitatii precum si semnarea unui acord de confidentialitate, în acest sens.
Daca partile ajung la un acord prin mediere înainte de declansarea procesului judiciar, acestea pot solicita instantei sa le încuviinteze acordul de mediere si vor fi scutite de achitarea  taxei judiciare de timbru. Justitiabilii trebuie sa cunoasca faptul ca în orice faza a procedurii de mediere, au dreptul de a denunta contractul de mediere, încunostiintând, în scris, cealalta parte si pe mediator,deci au libertate deplina de a decide cum înteleg sa îsi concretizeze interesele.
În cazul in care conflictul a fost deja dedus judecatii, solutionarea acestuia prin mediere poate avea loc, din initiativa partilor sau la recomandarea instantei.
Pentru desfasurarea procedurii de mediere, judecarea cauzelor civile de catre instantele judecatoresti sau arbitrale va fi suspendata la cererea partilor. De asemenea cursul termenului perimarii este suspendat pe durata desfasurarii procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnarii contractului de mediere. Daca litigiul a fost solutionat pe calea medierii, instanta va pronunta, la cererea partilor, o hotarâre de expedient si odata cu pronuntarea acesteia, va dispune, la cererea partii interesate, si restituirea taxei judiciare de timbru platita pentru învestirea acesteia.

Închiderea procedurii de mediere
Conform legii procedura de mediere se închide:
a) prin încheierea unei întelegeri între parti în urma solutionarii conflictului;
b) prin constatarea de catre mediator a esuarii medierii;
c) prin depunerea contractului de mediere de catre una dintre parti.

Cand partile aflate în conflict au ajuns la o intelegere, se redacteaza Acordul de mediere, care ad probationem, are valoare de înscris sub semnatura privata si poate îmbraca forma autentica, pe cale extrajudiciara -autentificarea la notarul public, sau judiciara  prin încuviintarea acestuia de catre instanta de judecata, deci acest control de legalitate este lasat la latitudinea partilor în materiile în care nu este obligatorie forma autentica. Însa, forma autentica este obligatorie pentru acordurile de mediere încheiate care privesc transferul de proprietate al bunurilor imobile, a altor drepturi reale, partaje si cauze succesorale.Pe cale de consecinta, în aceste cazuri expres mentionate, nu vor fi scutiri de la plata taxei judiciare de timbru.

Care este situatia litigiilor judiciare derulate în România si în Sibiu  ?

Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, în anul 2010 au existat aproximativ 2 milioane de actiuni, având o crestere de 100% intr-un interval de 5 ani, sufocând astfel instantele de drept din România. Durata de solutionare a dosarelor a fost de maxim sase luni in peste 90% din cauze si pentru fiecare nivel de jurisdictie, volumul mare de cauze aflate pe rol constituind principalul motiv pentru care termenele de judecata date de instantele românesti au fost din ce în ce mai lungi.
În ceea ce priveste judetul Sibiu,pe portalul http://www.jurisprudenta.com  sunt evidentiate 15558 procese de la 5 instante de judecata: 6359 de procese la Judecatoria Sibiu, 3137 de procese la Judecatoria Medias, 756 procese Judecatoria Saliste,705 la Judecatoria Agnita si 4601 de procese la Tribunalul Sibiu.
Purtatorul de cuvânt al Tribunalului Sibiu într-un articol publicat pe site-ul http://www.avocatura.com/ a transmis ca în cursul anului 2009, au fost rulate un numar de 10.077 dosare, în 2010 un numar de 12.805 dosare, iar în cursul anului 2011, s-au aflat pe rol 16.730 dosare.

În acest moment, pe Tabloul Mediatorilor din judetul Sibiu sunt evidentiati 41 de mediatori  cu drept de exercitare a profesiei, iar un calcul simplu arata ca daca materia dedusa judecatii în dosarele rulate în 2011, ar fi fost încheiata printr-un acord de mediere,ar reiesi un numar de aproximativ de 408 dosare/mediator/anual adica 34 medieri de lunar, sau aproape 2 cazuri pe zi, ceea ce reprezinta o provocare fireasca, naturala pentru orice mediator. Dar aceasta nu înseamna ca de acum înainte, mediatorii nu au nevoie de avocati, nici nu se poate gândi în asemenea termeni, ba dimpotriva, este necesar sa existe o relatie mutuala -bazata pe recunoasterea profesionala, meritul incontestabil si rolul foarte bine definit al fiecarei profesii- indubitabil necesara pentru a închide cercul procesual al litigiilor promovate de justitiabilii din Sibiu, la standarde europene atât din punct de vedere cantitativ,cât si calitativ.

În acest context legislativ, medierea nu reprezinta numai o simpla alternativa la procedura judiciara, ci si un mijloc necesar si eficient de asigurare a degrevarii instantelor românesti deci, implicit,un barometru calitativ de masurare a gradului de performanta,toleranta si nu în ultimul rând, de civilizatie a tuturor actorilor implicati în prevenirea si rezolvarea  conflictelor

Laura Vîlsan, mediator

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie