Mona Pivniceru: Obligatia de a participa la informare este obligatie gratuita
Ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, spune ca „medierea nu a fost introdusa ca obligatie”, iar aceasta „va ramâne o optiune a celui care va apela la ea”, explicând ca instantele au introdus doar obligatia partilor de a merge la sedinta de informare privind medierea, sedinta care va fi gratuita.
Mona Pivniceru a declarat, vineri, la Alba Iulia, ca „medierea nu a fost introdusa ca obligatie”, precizând însa ca instantele au introdus obligatia partilor de a merge la sedinta de informare înaintea procesului, care este gratuita.
„Medierea nu a fost introdusa ca obligatie. Medierea va ramâne o optiune a celui care va apela la ea, numai ca instantele au introdus obligatia partilor de a merge la sedinta de informare la mediere, ceea ce este cu totul alt lucru. Acum, în schimb, vom analiza din nou legea medierii sa vedem daca toate cauzele, în special cele în materie penala, sunt susceptibile de a fi solutionate prin mediere. În rest, medierea ramâne o optiune (…)”, a spus Pivniceru.
Potrivit acesteia, daca instanta dispune o anumita conduita oricine trebuie sa se supuna ei, iar faptul ca o parte nu merge la informare nu echivaleaza cu îngradirea dreptului la justitie, ci înseamna ca partea nu se conformeaza unei dispozitii date de instanta.
„Este similar ca si în situatia în care judecatorul obliga partea sa plateasca o taxa de timbru si partea refuza sau plateste în alt cuantum decât a dispus instanta. Sunt masuri de instanta pe care partile trebuie sa le execute ca atare. Obligatia de a participa la informare este obligatie gratuita si releva partii care sunt consecintele purtarii procesului, pozitive sau negative, având eventual si sansa solutionarii cauzei prin mediere. Dar asta nu înseamna informarea egal solutie mediere sau obligativitatea medierii. Este o distinctie de nuanta care cred ca este foarte bine facuta„, a sustinut Pivniceru.
Întrebata daca ar putea fi amânata data de intrare în vigoare a prevederilor privind medierea, Mona Pivniceru a raspuns negativ, precizând totodata ca aplicarea medierii va fi analizata si, eventual, ar putea fi facute corecturi.
„Noi avem grupuri de lucru pe toate aceste coduri noi si supraveghem aplicarea textelor sa vedem care sunt nuantele faptice care se pot ivi pentru ca este o legislatie pe care am preluat-o în portofoliu ca obligatia statului român, noi asiguram implementarea, dar nuantele, textele si eventualele lor corecturi – astea le vom supraveghea sa vedem în ce masura le normalizam, daca e cazul, desigur„, a conchis Pivniceru.
Scapa de procese. Medierea te scuteste de cheltuieli inutile.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!