ICCJ va judeca pentru prima data un caz de malpraxis bisericesc

 

bisericaO plângere penală cu iz „drăcesc” se va judeca săptămâna viitoare la Curtea Supremă, după ce un avocat a dat în judecată cinci preoţi, printre care un înalt prelat, pe motiv că nu au reuşit să îi scoată spiritele rele din casă.

Avocatul Mădălin Căciulescu din Baroul Argeş a dat în judecată cinci preoţi, printre care şi pe Înalt Prea Sfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, pentru înşelăciune, deoarece slujbele religioase efectuate de aceştia nu au avut niciun efect. Plângerea a fost făcută împotriva celor doi preoţi de la Parohia Găvana 3 Piteşti, Marius Dumitrescu şi Gheorghe Dumitru, a preotului- paroh de la mănăstirea Tutana, Ovidiu Creţ şi a stareţului de la mănăstirea Trivale, Gherasim Nicuţ.

Procurorii care s-au ocupat de plângerea penală au dat NUP, însă avocatul a mers mai departe şi a făcut o plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorilor de netrimitere în judecată a celor cinci prelaţi. ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, cere însă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca acest dosar să fie mutat de la Curtea de Apel Piteşti pe motiv de tulburare a ordinii publice. Săptămâna viitoare, în 13 martie, Curtea Supremă va judeca cererea de strămutare.

Gandul

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie