Tranzactiile cu actiunile SIF Moldova, SIF Banat-Crisana si SIF Oltenia au crescut bursa

 

SIF Banat CrisanaBursa a crescut cu 0,42%, într-o piaţă unde rulajul a urcat la 98,7 milioane lei, datorită unor deal-uri cu 5,25% din titlurile SIF Moldova, tranzacţii mai mari decât de obicei cu acţiuni SIF Banat-Crişana şi SIF Oltenia, precum şi unor transferuri cu acţiuni Fondului Proprietatea.

Piaţa a fost pe creştere uşoară încă din primele minute, iar atenţia investitorilor a continuat să fie axată doar pe câteva acţiuni, printre care SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Rulaje de peste 50.000 de lei au înregistrat acţiuni emise doar de 14 din cele 79 de companii listate.

„Fiind o piaţă de frontieră, cu o serie de factori de risc care se pot intensifica oricând, investitorii sunt axaţi doar pe astfel de acţiuni, de regulă lichide. Un alt factor care a susţinut interesul investitorilor pentru aceste companii, în special pentru SIF-uri, constă în aşteptările cu privire la politica de dividende. În cazul strict al Fondului Proprietatea, au fost şi o serie de aspecte de natură juridică ce au frânat/limitat cumpărările. Odată cu deciziile recente ale Tribunalului Bucureşti aceste aspecte s-au temperat, determinând accelerarea rulajelor acţiunilor FP”, a declarat pentru MEDIAFAX Andrei Rădulescu, analist la SSIF Broker.

Stefan Musgociu, Ziarul Financiar

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie