Oana Schmidt-Haineala, presedinte CSM, exclude numirea sa ca procuror sef al DNA

 

oana schmidt hainealaPreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt-Hăineală, exclude posibilitatea de a fi numită în funcţia de procuror şef al DNA, după ce au apărut tot felul de zvonuri în acest sens.

Oana Schmidt-Hăineală consideră că nu este eligibilă pentru lefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi exclude posibilitatea de a ajunge în această funcţie. „Această ipoteză este exclusă. Nu există o astfel de ipoteză. Nu provin de la DNA, nu am avut un background în DNA. Rolul meu ca şi membru CSM este altul, pe care mi-l iau foarte în serios”, a declarat Oana Schmidt-Hăineală, citată de Agerpres.

Reacţia Oanei Schmidt-Hăineală vine după ce un fost membru CSM, judecătorul Adrian Neacşu, suspendat după ce împotriva sa s-a declanşat urmărirea penală pentru mai multe infracţiuni, a afirmat, pe Facebook, că sunt voci în anumite cercuri din justiţie care o indică pe şefa CSM ca fiind o variantă pentru şefia DNA.

Despre criteriile care trebuie avute în vedere în cazul numirii procurorilor şefi la structurile de parchet specializate, şeful CSM a subliniat că acestea trebuie să aibă un background profesional în respectivele domenii.

RTV.net

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie