Inainte de aplicarea noii organigrame, scaderea personalului de la ASF a fost de fapt de 2%

 

ASF a facut mai multe angajari, în special în pozitii neacoperite de catre vechile structuri, potrivit reprezentantilor institutiei.

angajat-bugetarAutoritatea de Supraveghere Financiara a facut angajari masive, înainte sa aprobe si sa aplice noua organigrama cu care se lauda, înca de când s-a înfiintat.

Reprezentantii ASF au anuntat ca Autoritatea este în proces de organizare în urma comasarii fostelor CNVM, CSSPP, CSA si ca intentia este ca numarul si cheltuielile de personal sa fie reduse cu circa 15% (raportat la suma personalului de pâna la data înfiintarii – 29 aprilie 2013).

La solicitarea ziarului BURSA, ASF a transmis ca restructurarea va avea loc pâna la finalul anului: „Noua organigrama a ASF este conturata urmând a fi aprobata de catre consiliul ASF pâna la sfârsitul lunii iulie. Implementarea va începe simultan cu adoptarea si estimam ca procesul de implementare va fi încheiat pâna la 31 decembrie 2013”.

Desi noua schema de personal este în lucru, Autoritatea a facut angajari si, potrivit unor surse din piata, nu putine.

În raspunsul primit de la Directia Comunicare si Relatii cu Mass-Media, se arata: „Din 29 aprilie 2013, ASF a facut mai multe angajari în special în pozitii neacoperite de catre vechile structuri. Procesul de organizare al ASF este unul continuu, fluxul de personal fiind în dublu sens: renuntare la personal dar si recrutare de nou personal. ASF va oferi indicii suplimentare privind fluxul de personal în trei pasi: – odata cu adoptarea organigramei de functionare (în perioada urmatoare), – la finalul anului 2013 (dupa o perioada rezonabila de func¬tionare conform noii organigrame în urma careia se vor face si disponibilizari dar si angajari), la sfârsitul primului trimestru al anului 2014”.

Desi am solicitat acest lucru expres, ASF nu ne-a precizat câte persoane au fost angajate, însa, în piata, se vehiculeaza un numar de aproximativ 70.

Adica, pâna sa scada cu 15% numarul de angajati ASF, de la 540 la 460, conform comunicatului Autoritatii din 30 mai, rândurile personalului s-au îngrosat cu aproximativ 13%.

Astfel, ca sa ajunga la 460 de persoane, daca acesta este un deziderat real si nu aruncat, pur si simplu, ca sa dea bine la public, ASF ar trebui sa concedieze 25% din personal.

Luna trecuta, presedintele ASF Dan Radu Rusanu a fost însa foarte evaziv când a venit vorba despre subiectul angajarilor din ASF. „O parte au plecat, o parte au venit”. Domnia sa a explicat ca Autoritatea a preluat întreg personalul fostelor comisii, inclusiv pe cei care lucrau în cabinetele fostilor comisari.

La insistentele presei, presedintele ASF a spus ca, pe lânga acestia, au fost facute si alte angajari. Potrivit surselor noastre, o parte din noii angajati ASF sunt fosti functionari de la AVAS.

Dan Radu Rusanu nu a putut spune de unde provin noii angajati si nici nu a fost foarte clar daca acestia au dat sau nu concurs pentru functii.

*  ASF taie si alte costuri  

Întrebati daca Autoritatea are în plan si alte taieri de costuri, reprezentantii ASF ne-au transmis: „Da. Categoric ASF va actiona în sensul optimizarii cheltuielilor de functionare. Vor fi ajustate si alte costuri operationale, pe de-o parte prin evitarea multiplicarii anumitor cheltuieli (având în vedere ca pentru cele trei entitati dinainte de consolidare existau anumite tipuri de cheltuieli care sa regaseau pentru servicii similare la toate cele trei entitati), iar pe de alta parte în vederea asigurarii unei structuri suple de costuri operationale”.

Desigur, nu este exclus ca ASF sa îsi creasca mai întâi consturile si abia apoi sa le reduca, daca aplica aceeasi schema ca la restructurarea personalului. Adina Ardeleanu, bursa.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie