Ce impact are asupra mediului explorarea gazelor de sist. Explicatii ANRM

 

Un material al Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale descrie în detaliu procedurile care se fac în cadrul explorarilor de gaze de sist, aceleasi, într-o prima faza, ca cele din cazul gazelor naturale convetionale.

Gaze de sist„Nu exista o deosebire neta între zacamintele de gaz sau de petrol conventionale si neconventionale. Diferenta apare la modul de stocare a lor precum si la metodele de exploatare utilizate”, este concluzia unui material al Agentiei de Resurse Minerale, pus la dispozitia ECONOMICA.NET, despre gazele de sist, facut în contextul în care subiectul este unul disputat în prezent.

În materialul Agentiei, gazele de sist sunt definite drept gaze naturale incluse în categoria surselor neconventionale de gaz, datorita modului de stocare în depozitede roci cu permeabilitate si porozitate extrem de mica, în formatiuni de roca de sist. Eliberarea gazului natural din acest roci sedimentare fin granulate se realizeaza prin aplicarea unor tehnologii complexe care combina forajul orizontal cu fracturarea hidraulica.

Tot gaz neconventional este metanul din zacamintele de carbuni, care se afla izolat în pungile depozitelor de carbune

Potrivit articolului 2, litera 15 din Legea Petrolului, numarul 238/2004, explorarea presupune “ansamblul de studii si operatiuni care se realizeaza pentru cunoasterea conditiilor geologice de acumulare a petrolului si cuprinde identificarea zacamintelor, evaluarea cantitativa si calitativa a acestora, precum si determinarea conditiilor tehnice si economice de valorificare“.

Astfel, în faza de identificare a zacamintelor se realizeaza prospectiuni petroliere de explorare geologica, geofizica si geochimica si foraje de deschidere, care au ca obiectiv punerea în evidenta a unor noi acumulari de titei si gaze naturale, indiferent de modul lor de geneza, acumulare, litologie sau permeabilitatea rocilor.

În prima etapa de explorare a gazelor de sist, si dupa avizul în acest sens dat de ANRM, activitatile desfasurate sunt identice ca si în cazul resurselor conventionale fiind reprezentate de colectarea datelor existente, proiectarea operatiunilor petroliere din faza de explorare, prospectiuni geologice si geofizice, saparea si investigarea sondelor verticale de explorare.

Metoda geofizica cea mai utilizata este prospectiunea seismica , bazata pe generarea de unde elastice care se propaga în subsol si înregistrarea refelexiilor acestora la suprafata- Prelucrarea si interpretarea înregistrarilor conduce la cunoasterea precisa a structurii subsolului si permite astfel amplasarea unor eventuale sonde de explorare. Prospectiunea seismica se face în trei etape: una de teren, cu achizitia datelor, si doua la sediul firmei, prelucrare si interpretare. „Posibilul impact asupra mediului poate exista numai în etapa de teren”, se arata în materialul ANRM

Datele obtinute din procesarea si interpretarea datelor geologice, geofizice si geochimice sunt utilizate în proiectarea amplasamentelor sondelor de explorare cu traiect vertical. „Fata de explorarea gazelor conventionale, unde locatiile sondelor sunt conditionate de amplasamentul exact al pungii cu gaz, la gazele de sist, fiind vorba de formatiuni de dezvoltare cu suprafete de sute sau mii de km2 exista posibilitatea de a fi evitate zonel rezidentiale si ariile naturale ori arheologice citate”, potrivit documentului citat.

Daca rezultatele sondei de explorare sunt favorabile, continuarea evaluarii potentialului de gaze de sist se face prin saparea, pe acelasi amplasament, a unei noi gauri de sonda pe întregul interval de dezvoltare a formatiunilor de interes. În cazul unor rezultate defavorabile sonda va fi abandonata si terenul va fi redat la starea initiala.

Faza de explorare dureaza între 3 si 8 ani. Datele obtinute de aici asigura elaborarea studiilor de zacamânt cu calculul rezervelor si a studiilor de fezabilitate tehnico-ecnomica, pentru a se putea vedea daca e corecta decizia de trecere la faza de dezvoltare. Aceasta se poate face doar dupa ce ANRM confirma rezervele, calculate prin studii de fezabilitate tehnico-economica.

Cea mai importanta metoda geofizica de explorare aplicata în domeniul geologiei petrolului si a gazelor naturale este prospectiunea seismica. Prin intermediul ei se stabileste variatia adâncimii si grosimile stratelor si nu presupune extragerea sau utilizarea vreunei substante din subsol.

Impactul prospectiunii seismice asupra mediului

Potrivit documentului ANRM tipurile de impact asupra mediului identificate în cadrul explorarilor de gaze de sist sunt

directe: prin prezenta personalului si utilajelor în timpul lucrarilor, nedepasind însa durata câtorva ore pe zi, „urmele trecerii se estompeaza total în câteva zile sau dupa prima ploaie”
indirecte: prin cresterea nivelului de zgomot care însa depaseste pe cel obisnuit al circulatiei rutiere
pe termen scurt sau lung – impactul lucrarilor de prospectiune seismica nu poate fi decât pe termen scurt si foarte scurt, „ de mai ampla intensitate în perioada lucrarii pe respectiva locatie de generare(10-15 minute) si mult mai redus” pe întreaga lungime a dispozitivului de receptie activ(2-8 ore)
din faze de constructie, de operare si de dezafectare  – Lucrarile se prospectiune seismica nu implica lucrari de constructie-montaj, fiind lucrari care se desfasoara „în mers” în lungul profilului respectiv, cu viteza de deplasare a autovehiculelor de 3-5 kilometri/zi, stationarile fiind de 3-15 secunde
rezidual –  impactulprodus asupra mediului ambiant prin lucrarile seismice are caracter local, temporar si ireversibil, efectele sale disparând odata cu încetarea acestei activitati
cumulativ – terenul traversat de autovehicule de tip usor este redat la starea initiala

Recent, compania sârbeasca NIS, filiala a gigantului rusesc Gazprom a anuntat ca a contractat serviciile de prospectiune seismica a unui perimetru petrolier si gazeifer situat în vestul tarii, lucrarile urmând a începe în scurt timp. Si compania americana Chevron este pe punctul de a obtine toate avizele de la comunitatile locale pentru a putea începe explorarea gazelor de sist în judetul Vaslui si în sudul litoralului.

ANRM nu a avizat, înca, nicio lucrare de explorare de gaze de sist însa sustine începerea operatiunilor în tara. „Vorbim despre beneficile pe care le-ar genera pentru tara noastra: crestere economic, securitate energetica si venituri la bugetul de stat. Pe de alta parte, trebuie avut în vedere declinul productiei autohtone de gaze naturale si petrol din ultimii 30 de ani, ca urmare a epuizarii rezervelor din zacamintele aflate în explotare”, se arata în materialul Agentiei.

Estimarile Agentiei Americane pentru Energie arata ca România are rezerve potentiale de gaze de sist de 1.400 de miliarde de metri cubi de gaze, echivalentul acoperirii consumului pe urmatorii 100 de ani.economica.net

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie