Sorin Rosca Stanescu: Comisia de cultura din Senat va elabora o propunere legislativa prin care sa se interzica televiziunii publice sa mai primeasca publicitate
Senatorul PNL Sorin Rosca Stanescu a declarat, joi, la o dezbatere, ca în curând Comisia de cultura din Senat va elabora o propunere legislativa prin care sa se interzica televiziunii publice sa mai primeasca publicitate.
„Vom face un mic început si va anunt ca foarte curând vom interzice televiziunii publice sa mai primeasca publicitate”, a declarat senatorul liberal, în timpul dezbaterii cu tema „Sa schimbam împreuna Legea audiovizualului”, organizata la Parlament si la care au participat ministrul Educatiei, Remus Pricopie, membri ai CNA, precum si reprezentanti din audiovizual.
Sorin Rosca Stanescu a sustinut ca exista chiar un consens în cadrul Comisiei de cultura din Senat pentru reglementarea acestui aspect, printr-o prevedere de modificare a legii de functionare a televiziunii publice, si ca acest lucru se va întâmpla pâna la sfârsitul acestui an.
„Intentionam, mai multi colegi, cred ca toti din Comisia pentru cultura a Senatului, sa schimbam pur si simplu un act normativ, astfel încât televiziunea publica sa nu mai poata beneficia de publicitate, dupa modelul BBC-ului”, a spus Sorin Rosca Stanescu, la finalul dezbaterii.
El a mentionat ca emisiunile televiziunii publice nu trebuie sa fie întrerupte de publicitate în conditiile în care aceasta primeste bani inclusiv de la telespectatori si nu ar trebui sa mai aiba nevoie de aceasta publicitate.
„În acest moment, televiziunea publica încaseaza circa opt milioane de euro pe an. Nu este o suma foarte mare, dar este o suma extrem de necesara, daca ne gândim ca ea poate fi redirectionata, piata o va redirectiona catre televiziunile comerciale care au mult de suferit în perioada aceasta de criza, din punct de vedere financiar”, a mai comentat Stanescu.
Comentariul lui Sorin Rosca Stanescu a venit dupa discursul membrului CNA Cristina Trepcea, care a declarat în timpul dezbaterii ca nu se respecta legea privind audiovizualul, pentru ca este vorba despre „o psihologie de masa în privinta atitudinii noastre fata de reguli”.
„Cred ca o sursa de însanatosire a mediului audiovizual poate sa vina dintr-o televiziune publica care sa respecte cu adevarat interesul public. În ziua de azi, în niciun fel de lege nu exista o diferentiere a atitudinii reglementatorului fata de televiziunile de nisa, dar nu exista nici o atitudine diferita nici fata de televiziunea publica. Probabil stiti ca televiziunea publica, în afara de faptul ca nu are voie decât la opt minute de publicitate pe ora si ca nu are voie, chipurile, sa rupa emisiunile cu publicitate, dar a facut tot felul de alte inventii, nu se deosebeste cu nimic. Televiziunea publica merge la masa de publicitate de pe piata si concureaza cu televiziunile comerciale si sunt o gramada de nenorociri care decurg din aceasta atitudine”, a spus Trepcea.
Ea a continuat: „Pentru a se schimba cu adevarat ceva în legea audiovizualului, trebuie sa ne gândim sa ne ocupam de interesul public si sa obligam, cumva, prin lege”.
Reprezentantul CNA a adaugat ca este nevoie de o lege care sa oblige televiziunea publica sa fie „diferita” de televiziunile comerciale si sa respecte interesul public, televiziunile private fiind „întreprinderi comerciale care trebuie sa faca profit”, ceea ce nu este televiziunea publica. Valentina Postelnicu, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!