Hotelul Pullman din Bucuresti va fi scos la vanzare
Hotelul Pullman din Bucuresti (fost Sofitel) va fi scos la vânzare, în ianuarie, pentru 20 de milioane de euro, pentru a acoperi o parte din datoriile World Trade Center Bucuresti (WTCB), proprietara hotelului, aflata în insolventa, anunta mediafax.ro, care citeaza surse apropiate situatiei.
Remus Borza, directorul Euro Insol, administratorul judiciar al World Trade Center, a declarat ca ia în calcul varianta vânzarii, potrivit sursei citate.
„Este prematur sa comentam o posibila vânzare a hotelului, dar planul de reorganizare poate sa prevada foarte multe masuri de recuperare a creantelor, inclusiv vânzarea de active, transferul de business sau conversia creantelor în actiuni. În orice caz, este o hotarâre pe care o va lua adunarea creditorilor în primul trimestru al anului viitor”, a spus Borza, citat de mediafax.ro
El a afirmat ca valoarea datoriilor World Trade Center se ridica la 90 de milioane de euro, cei mai mari creditori fiind Fondul Proprietatea (cu 85% din suma) si Primaria Capitalei. Fondul Proprietatea a preluat o creanta de la fosta AVAS, care la rândul sau preluase datoria de la Ministerul Finantelor. Institutia garantase în 1991 un credit pe care WTCB l-a primit de la doua banci franceze dar nu l-a rambursat.
Hotelul este clasificat la patru stele, are 188 de camere si 15 apartamente. Pâna în anul 2009 hotelul din apropierea Casei Presei a functionat sub brandul Sofitel, apartinând, ca si Pullman, grupului Accor, alaturi de Novotel si Ibis. Dupa ce grupul Accord a decis ca hotelurile Sofitel din întreaga lume sa fie reclasificate la cinci stele, proprietarii unitatii de cazare din Bucuresti au hotarât ca aceasta sa ramâna la patru stele si sa functioneze sub brandul Pullman. Accor este prezent în 92 de tari si detine 3.555 de hoteluri, cu aproape 456.000 de camere. Reteaua Pullman numara peste 80 de hoteluri în Africa, America Latina, Asia-Pacific, Europa si Orientul Mijlociu.
În urma cu aproape doua decenii, mai multe companii românesti si straine au investit aproximativ 100 de milioane de dolari într-un complex multifunctional, care cuprinde o cladire de birouri, o galerie comerciala, un centru de conferinte si un hotel – Sofitel. World Trade Center Bucuresti (WTCB) cuprindea si un cartier de vile în nordul orasului, cunoscut sub numele Satul Francez, si un complex de agrement – Clubul Francez. Principalii actionari ai WTCB au fost, initial, compania franceza Bouygues, firma elvetiana Debarth si fostul Bancorex, toate cu participatii putin peste 20%. În anii care au urmat, WTCB a pierdut Satul Francez si Clubul Francez, cumparate de Consiliul General al Municipiului Bucuresti cu aproximativ 15 milioane de dolari.
Între timp, printre actionarii World Trade Center au ajuns sa se numere se numere Fondul Proprietatea (19,9%, Camera de Comert a României (6,27%), Primaria Bucuresti (5,15%) si Tarom (2,6%), alaturi de Bouygues Batiment International (21,51%), Debarth SA (20,23%), Financiara SA (7,91%), Astra SA (5,78%), TC Carpati SA (3,43%) sau SIF Muntenia (2,68%).În 2011, Mircea Ursache, care conducea atunci compania, a cerut intrarea în insolventa a firmei World Trade Center Bucuresti, pentru „a o pune la adapost” de o executare silita pentru o datorie mai veche, în valoare de 40 de milioane de euro.
Administrator judiciar a fost desemnata firma Euro Insol.World Trade Center a rulat afaceri de 39,8 milioane de lei (9,3 milioane euro) si a avut pierderi de 12,8 milioane de lei (3 milioane euro) în 2011, potrivit datelor de la Ministerul de Finante. Bilantul pe 2012 nu a fost facut public. capital.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!