Liberalizarea pietei europene a muncii. Ce trebuie sa stii?
Salariul afisat de intermediarii de contracte de munca în alte state UE poate fi atractiv, însa exista numeroase firme specializate în tepe.
De la 1 ianuarie 2014, piata europeana a muncii se liberalizeaza si pentru români. Pentru angajatii cu studii medii, salariile pot ajunge la 1.500 euro, net. Evz prezinta un ghid pentru cei care vor sa munceasca în alt stat european, apelând la serviciile unei firme de recrutare.
Comision la angajare
Înainte de a semna un contract de intermediere cu un agent de ocupare a fortei de munca, românii care viseaza la un job în strainatate trebuie sa verifice daca acesta este autorizat de Ministerul Muncii, consultând paginile de internet ale inspectoratelor teritoriale de munca. În plus, candidatii trebuie sa verifice daca firma care îi recruteaza le percepe sau nu comision la angajare. Daca apar probleme, atunci „pentru recuperarea contravalorii tarifului de mediere, în situatia în care acesta este achitat, dar o persoana nu a fost angajata în strainatate, aceasta va trebui sa se adreseze instantei civile”, ne-au precizat reprezentantii ministerului.
Taxe, asigurari sociale, beneficii
Înainte de a aplica pentru un job, trebuie facuta o selectie a ofertelor. Un alt aspect de care trebuie sa se tina cont sunt conditiile de munca. Unele posturi, cum sunt cele din constructii si agricultura presupun activitati care pot avea un grad mare de periculozitate. În aceste situatii, candidatii pot cere de la început asigurari sau compensatii suplimentare, în caz de accident. Totodata, viitorul angajat trebuie sa se asigure ca remuneratia este una neta si ca angajatorul îsi asuma plata taxelor si asigurarilor sociale.
De regula, pentru job-uri sezoniere sau pe perioada determinata, angajatorii asigura cazarea, masa si transportul pâna la locul de munca. În plus, companiile deconteaza si biletele de transport dus-întors, din si spre România.
Salariile oferite, fie ca e vorba de joburi sezoniere sau permanente, variaza în functie de nivelul de calificare a angajatului. Pentru angajatii cu studii medii, salariile pot ajunge la 1.500 euro, net, în timp ce pentru cei cu studii superioare, precum medicii, salariul este de minim 5.000 euro, brut. Chiar daca politicienii de la Londra „asmut” opinia publica împotriva românilor, companiile cunosc valoarea angajatilor români. Asa se faca ca, în prezent, pe eJobs.ro cele mai multe oferte de munca în strainatate sunt în Marea Britanie, Germania si Franta, dar si în Olanda, Belgia si Austria.
Cum te feresti de tepe
Firmele de recrutare mari fac propria verificare a ofertelor, pentru a se asigura ca angajatorii chiar exista si nu au fost probleme cu persoanele recrutate. Daca apeleaza la agenti de recrutare mai putini cunoscuti, românii pot consulta forumurile pe care se dezbat probleme de munca si informatiile aparute în presa cu privire la firmele respective.
Liber la munca în Uniunea Europeana
De la 1 ianuarie 2014, cetatenii români si bulgari vor avea acces nerestrictionat pe piata muncii în toate tarile din Uniunea Europeana. În total, 10 tari europene vor fi obligate sa renunte la toate restrictiile pentru muncitorii români si pentru muncitorii bulgari. Este vorba despre Austria, Elvetia, Franta, Germania, Malta, Marea Britanie, Spania, Belgia, Olanda si Luxemburg.
Malta este o tara cu rata mica a somajului, preturi mici la alimente si pentru întretinere, unde îti poti gasi usor job ca programator sau asistent medical. În Luxemburg, Belgia si Olanda se platesc cele mai mari salarii minime pe economie din UE, raportat la puterea de cumparare. Cu cele mai mici rate ale somajului din UE, Austria si Germania au dificultati în a gasi personal calificat în diverse domenii, asa încât lasa portile deschise pentru specialisti straini. Simona Tapalaga, evz.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!