Consiliul Local Puiesti, dat in judecata de Prefectura Vaslui
Prefectura Vaslui a dat în judecata, vineri, Consiliul Local Puiesti, unitate administrativa care a interzis, pentru a doua oara, explorarea gazelor de sist pe teritoriul comunei, unde compania Chevron a avut deja o dezbatere publica pentru obtinerea acordului de mediu.
Consiliul Local (CL) Puiesti a fost dat în judecata, pentru a doua oara în ultima jumatate de an, pe aceeasi speta, de catre Prefectura, institutie care a atacat în instanta doua hotarâri luate de CL la sfârsitul anului trecut, respectiv de interzicere a explorarii gazelor de sist si de organizare a unui referendum local pe aceeasi tema, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Reprezentantii Prefecturii Vaslui sustin ca magistratii Tribunalului Vaslui, unde va avea loc procesul, s-au mai pronuntat o data, printr-o hotarâre definitiva, într-o cauza similara, privind interzicerea explorarii gazelor de sist de catre CL Puiesti.
„Printr-o sentinta din 16 septembrie 2013, ramasa definitiva prin nerecurare, Tribunalul Vaslui a dispus anularea hotarârii CL Puiesti din 26 iulie 2013 prin care se interzice explorarea, dezvoltarea, exploatarea gazelor de sist prin metoda neconventionala pe teritoriul comunei Puiesti. În motivare, instanta arata ca CL Puiesti, în calitate de autoritate publica locala, si-a depasit competenta si a dispus interzicerea explorarii gazelor de sist, care reprezinta domeniu public al statului. În pofida acestei solutii, Consiliul Local Puiesti a adoptat o noua hotarâre în 29 noiembrie 2013, cu acelasi continut ca cel al hotarârii anulate de instanta, care ne-a fost comunicata în urma cu doua zile”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtatorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui, Maria Costea.
În ceea ce priveste cea de-a doua hotarâre adoptata în plen de CL Puiesti în data 30 decembrie 2013 prin care se doreste organizarea unui referendum prin care locuitorii comunei sa fie consultati cu privire la explorarea si exploatarea gazelor de sist, reprezentantii Prefecturii Vaslui sustin ca aceasta nu-si are obiectul, în conditiile în care consilierii locali s-au pronuntat deja asupra acestui subiect.
„Consiliul local Puiesti a hotarât deja asupra acestei probleme fara consultarea cetatenilor, dispunând interzicerea explorarii si exploatarii gazelor de sist, prin orice metoda, pe teritoriul comunei Puiesti, prin hotarârile din iulie si noiembrie 2013. În aceste conditii, referendumul ramâne fara obiect si, în consecinta, s-a decis atacarea hotarârii în instanta de contencios-administrativ”, a mai precizat Maria Costea.
Pâna în prezent, Prefectura a câstigat la Tribunalul Vaslui noua procese intentate consiliilor locale care au interzis explorarea si exploatarea gazelor de sist pe teritoriul comunelor respective, doar CL Bacani atacând cu apel sentinta instantei vasluiene. În schimb, au existat si trei consilii locale, respectiv Alexandru Vlahuta, Suletea si Pogana, care au avut câstig de cauza în instanta pe aceeasi speta, însa Prefectura Vaslui le-a atacat la Curtea de Apel Iasi.
De asemenea, tot pe rolul instantei de judecata se afla doua procese intentate tot de Prefectura Vaslui Consiliului Local Pungesti, dupa ce consilierii au adoptat, tot la sfârsitul anului trecut, hotarâri distincte privind interzicerea explorarii si exploatarii gazelor de sist si organizarea unui referendum pe aceasta tema. Andreea Unturica, Teodor Istrate, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!