Valentin Lazea, despre cum ar putea creste Produsul Intern Brut
Dupa mai bine de doua decenii, România a ajuns la o anumita stabilitate macroeconomica similara (iar în unele cazuri, superioara) celei din tarile dezvoltate ale Europei.
Aceasta stabilitate poate fi descrisa metaforic drept „dominanta cifrei 2”: deficit bugetar de circa 2 la suta din PIB, deficit de cont curent de aproximativ 2 la suta din PIB, o rata a inflatiei de circa 2 la suta pe an, o crestere a Produsului Intern Brut (PIB) de aproximativ 2 la suta pe an.
Problema care se va pune este de a accelera cresterea PIB de la 2 la suta pe an la 3,5-4 la suta pe an, fara a afecta ceilalti indicatori macroeconomici.
În subsidiar, trebuie dat raspunsul la trei întrebari:
1) de ce este nevoie de o accelerare a ritmului cresterii economice?
2) care este PIB potential în prezent?
3) ce se poate face concret pentru a creste PIB potential?
Raspunsul la prima întrebare pare evident: o crestere economica mai rapida convine tuturor (politicieni, antreprenori comercianti, bancheri, consumatori) deoarece creste bunastarea generala si individuala, rezolvând în paralel si o serie de probleme sociale.
Mai exista însa un argument, legat de posibilitatea aderarii la zona euro: în prezent, PIB/locuitor în România (ajustat la Paritatea Puterii de Cumparare) reprezinta circa 50% din media Uniunii Europene. Tarile cele mai sarace care au fost primite în zona euro au fost Estonia (în 2011), cu un PIB/locuitor ajustat de 66% din media UE si Letonia (în 2014), cu un PIB/locuitor ajustat de 60% din media UE. Este putin probabil ca zona euro sa-si deschida portile unui stat-candidat având PIB/locuitor mai mic decât nivelurile respective, deoarece ar însemna sa creeze probleme mari atât siesi, cât si statului respectiv.
Or, pentru a ajunge la 60% din media UE la PIB/locuitor ajustat, România ar trebui sa creasca, timp de zece ani, cu 2 la suta mai repede decât media Uniunii Europene. Cât timp UE creste cu 0 la suta pe an, iar România cu 2 la suta pe an, acest deziderat este îndeplinit. Dar când UE îsi va relua ritmul normal de crestere de 1,5-2 la suta pe an, România va trebui sa creasca cu 3,5-4 la suta pe an, pentru a pastra diferentialul de 2% si pentru atingerea tintei (modeste) de 60% la PIB/locuitor ajustat în zece ani.
Astfel, ajungem la raspunsul la cea de a doua întrebare, privind nivelul PIB potential din prezent. Pe baza factorilor care concura la crearea acestuia (capital, forta de munca, productivitate) se poate estima ca nivelul sau actual este de circa 2 la suta pe an. (PIB efectiv difera de PIB potential cu ±1 la suta pe an, în functie de anul agricol mai bun sau mai slab).
Cum se explica reducerea cresterii potentiale de la circa 5 la suta în perioada dinaintea crizei la aproximativ 2 la suta în prezent? Este suficient sa analizam evolutia celor trei factori mentionati :
a) capitalul are ca principala componenta Investitiile Straine Directe (ISD). În intervalul 2004-2008, acestea au crescut, în medie, cu 7,2 miliarde euro /an. În urmatorii cinci ani, 2009-2013, cresterea medie a ISD a fost de numai 2,3 miliarde euro/an. Asadar, economia, a trebuit sa se descurce cu intrari medii anuale cu 5 miliarde euro mai mici. O modalitate de a compensa acest handicap l-ar fi constituit atragerea în integralitate a fondurilor europene nerambursabile, dar dupa cum stim, de abia în ultimul an (2013) intrarile de astfel de fonduri au depasit 3 miliarde euro.
b) forta de munca a înregistrat un fenomen foarte grav, în sensul ca dividendul demografic al cohortelor noi de tineri intrati în câmpul muncii (cei nascuti înainte de 1991) s-a transformat într-o pierdere demografica. Astfel, daca în intervalul 1986-1990 s-au nascut, în medie, câte 365 mii de copii pe an (care au intrat în forta de munca la împlinirea vârstei de 18 ani, în perioada 2004-2008), în intervalul 1991-1995 s-au nascut în medie câte 253 mii de copii pe an (care au intrat în forta de munca în perioada 2009-2013). Asadar, o pierdere de 110 mii tineri pe an, care explica si ea în buna parte scaderea PIB potential post-criza. (Efectele migratiei sunt ambigui, deoarece au afectat ambele perioade analizate, atât înainte, cât si dupa criza).
O modalitate de a compensa aceasta scadere ar fi fost aplicarea riguroasa a prevederilor legale privind cresterea vârstei medii de pensionare, la 59,5 la femei si la 64,5 la barbati (în 2013). În realitate, vârsta medie de pensionare efectiva este cu 5 ani mai mica decât cea prevazuta în lege.
c) productivitatea este singurul dintre cei trei factori de productie care s-a îmbunatatit, dar numai în unele sectoare, precum industria. În agricultura, circa 3 milioane de fermieri ramân cantonati în exploatari de subzistenta sau de semi-subzistenta, cu o productivitate extrem de scazuta.
Facând suma celor de mai sus, întelegem de ce, obiectiv vorbind, cresterea potentiala a PIB s-a diminuat de la circa 5 la suta în perioada ante-criza la circa 2 la suta în perioada post-criza.
O fortare a cresterii peste acest nivel prin mijloace nominale (politica fiscala, monetara, salariala) nu este sustenabila si este de natura a afecta echilibrele macroeconomice greu dobândite. Iar inversarea inevitabila a acestor politici nominale poate aduce costuri mai mari decât beneficiile initiale. Iata de ce, daca se doreste o accelerare a cresterii economice pe baze sustenabile este nevoie de masuri în sfera reala a economiei.
Cu acestea, ajungem la raspunsul la cea de a treia întrebare, privind masurile concrete care se pot lua pentru a maximiza factorii de crestere a PIB.
1) în sfera capitalului devine si mai evidenta necesitatea atragerii cât mai depline a fondurilor europene nerambursabile. Criticile pentru slaba performanta de pâna acum s-au focalizat asupra birocratiei române si comunitare.
În realitate, lucrurile sunt mult mai complicate, o vina substantiala pentru slaba atragere de fonduri europene având-o si beneficiarii (multi dintre care au considerat ca pot începe o afacere exclusiv cu bani împrumutati, fara vreo contributie proprie), firmele de consultanta si proiectare (multe din ele au livrat proiecte copy-paste, dovedite ulterior a fi nebancabile), bancile (o parte din ele nedorind sa se complice cu activitati dificile si consumatoare de timp) etc. Numai o schimbare cuprinzatoare a tuturor acestor practici ar putea asigura o atragere superioara a fondurilor europene atât de necesare pentru accelerarea cresterii economice.
2) în materie de forta de munca, în afara de politici pro-natalitate, care însa dau rezultate pe termen lung, se poate avea în vedere o masura cu efecte imediate: stimularea ramânerii în cadrul fortei de munca a persoanelor din categoria de vârsta 65-74 de ani, care sunt capabile si dornice sa continue sa munceasca. România are una dintre cele mai mici rate de participare a respectivei categorii de vârsta, în cadrul Uniunii Europene. (Subliniem ca nu este vorba de a amâna administrativ vârsta de pensionare, ci de o decizie liber consimtita de a ramâne în câmpul muncii).
Pentru acesta însa, trebuie depasite doua obstacole:
- primul consta în prejudecata ca orice vârstnic ramas în câmpul muncii ocupa locul unui tânar. Aceasta logica, de tip sau/sau, este valabila în cadrul tarilor cu o forta de munca în crestere. Dar pentru tarile cu o forta de munca în scadere, precum România, logica care ar trebui sa prevaleze este cea de tip si/si, în sensul ca este nevoie de participarea atât a tinerilor, cât si a vârstnicilor doritori sa lucreze.
- Al doilea obstacol este mai pervers si are în vedere obiceiul larg raspândit de a cumula pensia de la stat cu un venit obtinut, de regula, în sectorul informal al economiei. Numai asa se explica de ce multi prefera sa se pensioneze cu 5 ani mai devreme de vârsta legala, în pofida saraciei clamate. Probabil ca penalizarile pentru iesirea anticipata la pensie ar trebui înasprite, ceea ce ar face mai putin atractiva cumularea unei pensii mici cu un salariu obtinut „la negru” (tot mic).Este de asteptat ca, în sine, aceasta masura nu ar îmbunatati rata totala de participare în forta de munca (ci doar ar transfera o parte a fortei de munca ocupate în economia informala înspre economia formala). În schimb, aceasta masura ar contribui la îmbunatatirea raportului de dependenta (numar de pensionari ce revin la un salariat) si, degrevând bugetul de o cheltuiala în plus, ar asigura o rezerva bugetara pentru accelerarea cresterii economice.
3) în sfârsit, în ceea ce priveste cresterea productivitatii muncii, sunt zeci de masuri ce pot fi luate, de la îmbunatatirea infrastructurii la stimularea cercetarii-dezvoltarii, de la înlocuirea tehnologiilor mari consumatoare de energie la platile on-line etc.
O masura cu impact major însa ar fi trecerea fermierilor de subzistenta si de semi-subzistenta dinspre agricultura de slaba productivitate înspre activitati cu productivitate sporita (mica industrie, servicii) sau chiar spre agricultura facuta pe baze comerciale (mari exploatatii sau asocieri de fermieri). Pentru acesta însa este nevoie de accelerarea dotarii satelor cu infrastructura necesara (electricitate, apa, canalizare, drumuri asfaltate). În acest sens, presiunea exercitata de Uniunea Europeana asupra României pentru modernizarea zonelor rurale este de bun augur.
În concluzie, pentru a nu deteriora echilibrele macroeconomice cu greu dobândite si pentru a accelera intrarea României în zona euro, este nevoie de o crestere economica sustenabila în ritmuri superioare. Aceasta însa nu poate fi obtinuta prin politici nominale (fiscale, monetare, salariale), atât de îndragite de politicieni deoarece sunt usoare, ci prin masuri în sfera reala a economiei, mai greu de implementat, deoarece afecteaza grupuri de interese. Respectivele masuri ar trebui sa vizeze toate trei „ingredientele” care intra în componenta PIB, respectiv capitalul, forta de munca si productivitatea.
Valentin Lazea, Economist-Sef al BNR.
Opiniile prezentate în acest articol sunt personale si nu reprezinta pozitia oficiala a BNR.
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!