Modificari legislative in domeniul fiscal – Aspecte benefice si mai putin benefice

 

Începând cu data de 01 ianuarie 2014, legislatia în domeniul fiscal a suferit numeroase modificari, unele dintre acestea având un impact benefic asupra mediului de afaceri. Totodata, unele modificari fiscale vizeaza majorarea unor taxe sau impozite existente sau introducerea unor noi taxe si impozite, cu impact nefavorabil asupra contribuabililor.

calculator, grafic, pixUna din modificarile îndelung asteptate de catre mediul de afaceri este reprezentata de introducerea unei legislatii fiscale favorabile înfiintarii în România a societatilor de tip holding. A fost facut astfel un pas în directia crearii unui mediu fiscal favorabil marilor grupuri de companii, precum si pentru a asigura pastrarea capitalului autohton în tara. În acest sens, sunt prevazute conditii mai favorabile (comparativ cu cele aplicabile pâna la data de 31 decembrie 2013) pentru aplicarea scutirii de impozit în România pentru veniturile reprezentând dividende, dobânzi si redevente obtinute de o societate din Uniunea Europeana de la o societate româna, în conditiile în care beneficiarul venitului detine minimum 10% din capitalul social al societatii române pe o perioada de cel putin 1 an. Conditii similare de detinere trebuie îndeplinite si pentru acordarea scutirii de la plata impozitului retinut la sursa în cazul dividendelor platite de o societate româna unei alte societati române, precum si pentru a putea considera drept neimpozabile din punct de vedere al impozitului pe profit veniturile din dividende si câstigurile de capital obtinute de o societate din România de la o alta companie (din România sau din state cu care România a încheiat o conventie de evitare a dublei impuneri).

O alta modificare favorabila consta în faptul ca societatile române vor putea reporta în urmatorii 7 ani consecutivi cheltuielile de sponsorizare care nu sunt scazute de datoria de impozit pe profit sub forma de credit fiscal. De asemenea, în cazul unei fuziuni, societatea absorbanta va avea dreptul de a reporta cheltuielile cu dobânzile si pierderea din diferente de curs valutar care au fost considerate nedeductibile fiscal de catre societatea absorbita.

TVA la încasare este optional

În domeniul TVA, sistemul TVA la încasare nu va mai avea caracter obligatoriu pentru persoanele impozabile care, în anul calendaristic precedent, au realizat o cifra de afaceri inferioara plafonului de 2.250.000 lei. Aceste persoane pot opta fie pentru continuarea aplicarii sistemului TVA la încasare, fie pentru aplicarea regimului normal de TVA. Caracterul optional al acestui sistem va putea înlatura dificultatile legate de amânarea dreptului de deducere a TVA de catre persoanele care nu fac parte din sistemul TVA la încasare, dar achizitioneaza bunuri sau servicii de la companii care erau obligate sa aplice acest sistem. De asemenea, persoanele care vor dori sa aplice în continuare sistemul TVA la încasare nu vor mai avea obligatia de a colecta TVA în termen de 90 zile de la emiterea facturii pentru livrari de bunuri/prestari de servicii, în cazul în care factura nu este încasata; aceasta modificare are un impact pozitiv asupra lichiditatilor acestor contribuabili.

Certificat de amânare

De asemenea, noi categorii de contribuabili înregistrati în scopuri de TVA în România pot obtine certificatul de amânare la plata TVA în vama, si anume operatorii economici autorizati si persoanele impozabile care aplica procedura de vamuire la domiciliu (anterior, acest certificat putea fi obtinut de catre persoanele impozabile care au realizat importuri de minimum 100 milioane lei în anul precedent). Obtinerea acestui certificat va reduce presiunile pe care plata TVA în vama le punea asupra lichiditatilor companiilor, întrucât organele vamale nu vor mai solicita acestora sa plateasca în vama TVA aferenta importurilor de bunuri.

Pe lânga aceste modificari favorabile mediului de afaceri, Guvernul a introdus impozitul pe constructii (altele decât cele supuse impozitului pe cladiri) în cota de 1,5% din valoarea acestora, impozit care va afecta numeroase domenii de activitate cum ar fi agricultura, telecomunicatiile, domeniul energetic, petrolier etc. De asemenea, începând cu 01 aprilie 2014 vor fi majorate accizele pentru benzina, motorina si kerosen. Introducerea impozitului pe constructii si majorarea accizelor pentru combustibili genereaza o crestere semnificativa a costurilor care, desigur, va avea un impact negativ asupra lichiditatilor si profitabilitatii companiilor.

Introducerea unor noi impozite, precum si majorarea accizelor pentru combustibili începând cu acest an demonstreaza, înca o data, lipsa de predictibilitate si de consecventa în ceea ce priveste fiscalitatea. Ne dorim ca 2014 sa fie primul an de consecventa în domeniul fiscal, însa este greu de crezut ca acest lucru se va întâmpla.

Daniela Zar, Tax Senior Manager, ZRP Tax

capital.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie