Curtea Constitutionala a Romaniei: Liberul acces la justitie este complet anihilat in cazul excluderii din partid a unui membru
Liberul acces la justitie este nu doar limitat, ci complet anihilat în cazul excluderii din partid a unui membru, prin imposibilitatea de a contesta în fata instantei judecatoresti o asemenea masura dispusa fara a verifica respectarea statutului si a procedurilor statutare, sustine Curtea Constitutionala a României.
CCR a publicat motivarea deciziei din 12 decembrie 2013 prin care a declarat ca neconstitutionale prevederile art.16 alin.(3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003.
„Observând ca, în cazul consilierilor locali, fara a distinge daca pierderea calitatii de membru al partidului este sau nu imputabila, masura excluderii din partid produce un efect juridic extrem de grav – încetarea mandatului, Curtea retine ca imposibilitatea de a contesta în fata instantei judecatoresti o asemenea masura dispusa fara a verifica respectarea statutului si a procedurilor statutare este contrara dreptului de acces la o instanta judecatoreasca si face ca drepturile enuntate sa fie lipsite de continutul juridic garantat de statul de drept si democratic”, sustin judecatorii Curtii.
Exceptia a fost ridicata de Dumitru Voicu într-o cauza având ca obiect o contestatie împotriva hotarârii de excludere dintr-un partid politic.
Obiectul exceptiei îl constituie prevederile: ‘Dobândirea sau pierderea calitatii de membru al unui partid politic este supusa numai jurisdictiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului”.
Curtea precizeaza ca, anterior, a analizat aceeasi prevedere, dar a respins-o ca neîntemeiata cu motivarea ca instantele nu au competenta de a cenzura hotarârile organelor de asa-numita ‘jurisdictie interna a partidelor’, hotarâri care au caracter de acte politice.
„Cu toate acestea, din perspectiva consecintelor juridice grave pe care masura excluderii din partid le produce asupra mandatului alesilor locali, constând în încetarea acestuia, si a numarului semnificativ de astfel de cauze cu care instanta de contencios constitutional a fost sesizata, Curtea considera ca se impune o distinctie clara între normele de deontologie proprii partidelor politice si normele care, instituind drepturi si obligatii ale membrilor partidului si ale organelor statutare, sanctiuni pentru abaterile de la prevederile statutare si procedurile de urmat în aceste cazuri, au evident natura juridica. Aceste norme au forta juridica obligatorie si se înscriu în notiunea de ‘lege’, astfel cum aceasta a fost conturata potrivit jurisprudentei CEDO, ca notiune autonoma”, se arata în motivare.
Judecatorii CCR mentioneaza ca prevederile criticate, instituind competenta exclusiva a organelor cu atributii jurisdictionale ale partidului politic de a aprecia asupra respectarii normelor statuare de catre membrii de partid, elimina, în fapt, controlul judecatoresc în ceea ce priveste respectarea de catre acestea a propriului statut si împiedica astfel accesul liber la justitie.
Ei retin ca problema constitutionalitatii acestor dispozitii trebuie privita cu maxima exigenta în conditiile în care pierderea calitatii de membru al unui partid poate fi expresia unor premise subiective ori a arbitrariului.
Curtea constata ca instanta, primind o cerere prin care se contesta legalitatea excluderii din partid, chiar daca ar observa ca au fost încalcate procedurile statutare, nu poate decât sa respinga cererea ca inadmisibila, nefiind competenta material sa o judece.
CCR precizeaza ca, în aceasta materie, controlul judecatoresc nu poate fi realizat decât asupra statutului si a regularitatii desfasurarii procedurii statutare în fata organelor cu atributii jurisdictionale ale partidului, si nu asupra oportunitatii sanctiunii aplicate.
„Curtea constata ca reglementarea dedusa controlului de constitutionalitate încalca dispozitiile art.21, potrivit carora nicio lege nu poate îngradi exercitarea dreptului oricarei persoane de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si a intereselor sale legitime, deoarece, potrivit art.16 alin.(3) din Legea nr.14/2003, cererea membrului de partid caruia i s-a aplicat sanctiunea excluderii din partid nu poate ajunge niciodata sa fie examinata în mod efectiv de un judecator impartial si independent. Asadar, în aceasta materie, liberul acces la justitie este nu doar limitat, ci complet anihilat. (…) Chiar daca prin legea speciala competenta materiala de solutionare a unei cauze este atribuita altor organe, solutiile acestora pot fi contestate în justitie, respectându-se astfel dreptul de acces liber la justitie”, se spune în document.
Potrivit CCR, dispozitiile art.37 din Constitutie, care prevad dreptul de a fi ales, trebuie coroborate si cu cele potrivit carora ‘cetatenii beneficiaza de drepturile si de libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevazute de acestea’, astfel încât alesul local trebuie sa beneficieze si de dreptul de a îsi exercita netulburat functia în care a fost ales prin votul electoratului.
Decizia CCR este definitiva si general obligatorie.(AS, autor:Madalina Cochinescu, editor: Florin Marin), agerpres.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!