S-au eliminat prevederile potrivit careia contravaloarea achizitiilor de bunuri imobile si autovehicule se achita numai prin instrumente de plata fara numerar
Finantele au eliminat din proiectul de lege privind platile în numerar interdictia de tranzactionare a imobilelor si autovehiculelor cu banii jos si au introdus un plafon de 10.000 de lei la fiecare cumparare, la fel ca în cazul tranzactiilor generale între persoane fizice.
„O modificare notabila adusa de noul proiect de lege o reprezinta eliminarea prevederii potrivit careia contravaloarea achizitiilor de bunuri imobile si autovehicule se achita numai prin instrumente de plata fara numerar, indiferent de valoarea acestora. În acest sens, potrivit noului proiect de lege, aceste tranzactii urmeaza sa se efectueze cu încadrarea în limita generala privind tranzactiile efectuate între persoanele fizice, respectiv în limita plafonului zilnic de 10.000 lei/tranzactie. În cazul operatorilor economici, aceste tranzactii se vor efectua în limita plafonului de 10.000 lei pe zi”, se arata într-un comunicat al Ministerului Finantelor Publice (MFP).
La finele lunii februarie, în urma unei dezbateri la sediul MFP pe marginea proiectului de act normativ, secretarul de stat Dan Manolescu a declarat ca vor lua în calcul posibilitatea impunerii unui plafon la tranzactiile cu imobile si autovehicule platite în numerar, de 10.000 lei, ca în cazul tranzactiilor generale între persoane fizice, sau chiar mai ridicat, de 50.000 de lei pentru bunuri imobile.
„A fost o propunere ca în zona tranzactii imobile si cu autovehicule sa existe totusi un plafon, poate cel de 10.000 de lei care exista în general pentru tranzactii între persoane fizice sau poate chiar mai mari, pentru ca sunt anumite tipuri de bunuri care au valoare mai mare si ar trebui sa fie un plafon extins poate la 50.000 pentru bunuri imobile, nivel peste care tranzactiile sa se faca totusi prin instrumente de plata fara numerar”, a spus Manolescu.
El a aratat ca la acest tip de tranzactii pot exista probleme si un astfel de plafon ar rezolva unele inconveniente care pot aparea în cazul unor tranzactii efectuate în zona rurala.
Ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, a reafirmat marti ca plafonarea platilor în numerar este o masura „foarte buna” pe care intentioneza sa o duca pâna la capat.
„Se stie ca plafonarea platilor în numerar reduce evaziunea, reduce spalarea banilor si toate operatiunile negative corelate”, a explicat Petrescu.
La începutul anului, Ministerul Finantelor a elaborat un proiect de ordonanta de urgenta, prezentât de MEDIAFAX, care releva ca Guvernul vrea sa interzica plata în numerar pentru cumpararile de terenuri, case si masini, indiferent de valoarea acestora, atât cumparatorul, cât si vânzatorul riscând o amenda de 20% din valoarea tranzactiei.
Aceasta prevedere urma sa fie valabila atât pentru firme, cât si pentru populatie si cuprindea toate tipurile de imobil, precum si orice fel de autovehicul, indiferent daca este la prima vânzare sau second-hand.
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a avut o pozitie critica fata de unele prevederi, declarând ca limitarea platilor în numerar, mai ales la tranzactii cu terenuri, aminteste de dictonul „drumul spre iad e pavat cu bune intentii”. Isarescu a opinat atunci ca initiatorii nu cunosc birocratia mare a unei astfel de tranzactii si se mira ca multe terenuri sunt nelucrate.
De asemenea, Guvernul introducea noi plafoane privind platile maxime pe care firmele le pot efectua zilnic în numerar, precum si platile în numerar pe care poate sa le faca populatia catre firme.
Astfel, platile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele si catre persoane fizice urma sa fie limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, si sa fie introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plati între persoanele fizice.
În prezent, plafoanele zilnice pentru platile în numerar între firme sunt de 10.000 de lei pe zi, respectiv de 5.000 de lei catre acelasi furnizor si de 10.000 de lei în cazul platilor catre retelele de magazine de tipul Cash&Carry, nivel care va fi pastrat.
P:roiectul de lege publicat miercuri de MFP prevede pastrarea plafoanelor din prezent, fara a le reduce la 2.000 de lei.
Totodata, a fost extinsa limitarea platilor în numerar, în cadrul plafonului de 5.000 lei/persoana si 10.000 lei pe zi, si la alti operatori economici decât persoane juridice, precum persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionisti, persoane fizice care desfasoara activitati în mod independent, asocieri si alte entitati cu sau fara personalitate juridica.
Noul proiect prevede, ca o noutate, exceptarea de la aplicarea plafonului de încasari în numerar stabilit de lege de catre firme persoanelor fizice, respectiv de la interdictia de fragmentare a încasarilor si a livrarilor/prestarilor de servicii, în cazul livrarilor de bunuri si prestarilor de servicii care se efectueaza cu plata în rate, cu conditia sa existe contractele de vânzare-cumparare care prevad o astfel de modalitate de vânzare, respectiv de încasare a sumelor.
De asemenea, firmele vor avea posibilitatea sa restituie persoanelor fizice sumele în numerar, indiferent de nivelul acestora, în cazul returnarii de bunuri de catre persoanele fizice sau neprestarii de servicii catre acestea, în conditiile în care la data restituirii persoanele declara pe propria raspundere ca nu mai detin cont bancar.
„În ceea ce priveste relatia operatori economici – persoane fizice, în actuala forma a proiectului de lege, plafonul de încasari în numerar efectuate de operatorii economici de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creante, primirea de împrumuturi sau alte finantari, a fost majorat la 5.000 lei/persoana/zi, fata de 2.000 lei/persoana/zi propus în varianta anterioara a proiectului de lege. Si în cazul platilor în numerar efectuate de operatorii economici catre persoanele fizice reprezentând contravaloarea unor achizitii de bunuri sau a unor prestari de servicii, dividende, cesiuni de creante sau alte drepturi si restituiri de împrumuturi sau alte finantari, a fost propus un plafon zilnic de 5.000 lei/persoana, fata de 2.000 lei/persoana cât era în varianta anterioara”,se arata în comunicatul MFP.
Nivelul prevazut al amenzilor în cazul nerespectarii plafoanelor a fost crescut în noul proiect cu cinci puncte procentuale, de la 20% la 25% din suma încasata sau platita care depaseste plafonul pentru fiecare tip de operatiune, dar nu mai putin de 100 lei.
În schimb, au fost pastrate nivelurile amenzilor pentru acordarea de catre operatorii economici a unor avantaje clientilor la efectuarea de plati în numerar, fiind cuprinse între 3.000 de lei si 4.500 de lei. Raluca Ghinea, mediafax.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!