Medierea in Italia
Legea italiana (Decretul -lege nr. 28/2010), defineste medierea ca o activitate desfasurata de catre o persoana neutra si impartiala – mediatorul profesionist – în scopul de a ajuta doua sau mai multe parti aflate într-o disputa sa ajunga la un posibil acord pe cale amiabila.
Acordul de mediere trebuie sa fie încheiat numai de catre un mediator profesionist si independent. Furnizorii de mediere ( publici sau privati ) sunt acreditati si controlati NUMAI de catre Ministerul Justitiei si figureaza într-un tablou special al mediatorilor.
În octombrie 2012, Curtea Constitutionala italiana, prin Decizia nr.272/2012, a anulat articolele privind obligativitatea medierii inserate în Decretul-lege nr . 28/2010, constatând ca prin adoptarea legii, Guvernul a depasit sfera de aplicare a Directivei europene privitoare la mediere si Legea 69/2009.
La 20 septembrie 2013, prin Decretul 69/2013, asa – numitul “Decret al medierii obligatorii“ a reintrat în vigoare în sistemul juridic italian, motivatia fiind “dispozitii urgente pentru relansarea economiei”
Astfel, s-a reintrodus medierea obligatorie în materie civila si comerciala pentru anumite cauze si pentru o perioada experimentala de patru ani, timp în care Ministerul Justitiei va trebui sa realizeze continuarea supravegherii procedurii si sa prezinte rezultatele concrete din practica.
Legea 98 din 9 august 2013, converteste Decretul- Lege nr . 69/2013 într-un nou act normativ care reglementeaza si promoveaza utilizarea medierii în litigii civile si comerciale. Noua lege a fost adoptata cu scopul de a usura volumul coplesitor de lucru al instantelor italiene si, de asemenea, pentru a evita întârzieri suplimentare în procedurile judiciare, întârzieri care nu mai sunt tolerabile.
TIPURI DE MEDIERE
În sistemul juridic italian se stabilesc trei tipuri diferite de mediere :
1. medierea voluntara, atunci când medierea este aleasa în mod liber de catre parti. În orice cauza civila si comerciala partile au posibilitatea sa aleaga procedura medierii;
2. medierea judiciara, atunci când judecatorul, în orice stadiu al procedurii dar înainte de ultima sedinta, poate dispune partilor medierea ca procedura judiciara (chiar si în cazurile în care medierea este non- obligatorie), acordându-le 15 zile pentru a alege furnizorul de mediere.
3. medierea obligatorie, atunci când medierea este obligatorie prin lege si devine o conditie prealabila pentru a aduce un proces în instanta .
Materiile în care medierea este obligatorie:
- Litigii de vecinatate ( condominiu );
- drepturile de proprietate;
- împartirea bunurilor;
- afaceri de familie;
- cauze comerciale;
- dreptul afacerilor;
- imobiliare;
- litigiile dintre proprietar si chirias;
- credite;
- leasing pentru companii;
- malpraxis medical, paramedical si clinic;
- calomnie;
- asigurari;
- bancar si contracte financiare.
În comparatie cu legislatia anterioara, prin noua lege s-a renuntat la materia ce priveau litigiile referitoare la despagubiri pentru prejudicii cauzate prin accidente rutiere si de ambarcatiuni precum si la procedurile de consiliere tehnica, înainte de solutionarea litigiului prin instanta conform articolul 696 – bis din Codul italian de procedura civila.
În cazul în care o parte aduce în fata unei instante judecatoresti un litigiu pentru care este necesara o încercare preliminara de mediere, judecatorul desemnat în cauza va suspenda judecata si va invita solicitantul sa înceapa procedura de mediere out-of (orice parte are dreptul sa renunte la mediere în timpul desfasurarii acesteia).
Citeste mai departe pe mediatorlacramioararadulescu.wordpress.com
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!