Ce trebuie sa stii cand vrei sa iti portezi numarul de telefon?
Portabilitatea este una dintre cele mai importante facilitati pe care o au utilizatorii serviciilor de comunicatii. Daca vrei oferta altui operator nimic nu te mai opreste sa îti iei numarul si sa treci în reteaua cu cea mai buna oferta. Potrivit site-ul portabilitate.ro sunt zece lucruri pe care trebuie sa le stii despre acest serviciu.
1. Informeaza-te în legatura cu ofertele tuturor furnizorilor si alege-o pe cea care ti se potriveste mai bine.
2. Verifica însa cu atentie si contractul pe care îl ai cu furnizorul actual, caci s-ar putea sa existe clauze de reziliere sau anumite conditii de încetare a furnizarii serviciilor.
3. Daca folosesti o cartela preplatita, creditul ramas neutilizat nu va fi transferat.
4. Completeaza cererea de portare (formularul-tip), pe care o poti obtine de la una dintre reprezentantele furnizorului la care vrei sa devii abonat.
5. Fii atent atunci când completezi cererea. Daca datele nu sunt corecte sau complete, sistemul o va respinge.
6. Depune cererea de portare la reprezentanta de unde ai obtinut formularul sau suna la Serviciul Relatii Clienti al furnizorului la care vrei sa te muti pentru a afla unde se poate depune cererea de portare (în cazul în care ai descarcat-o de pe site).
7. De regula, cererea tip trebuie depusa la operatorul spre care vrei sa portezi numarul împreuna cu o copie dupa actul de identitate si o copie dupa ultima factura emisa de furnizorul donor. Daca trimiti pe altcineva în locul tau, mai este nevoie si de o procura sub semnatura privata în original.
8. Stabileste împreuna cu operatorul data la care vrei sa se efectueze portarea – în conditii normale 3 zile lucratoare de la depunerea cererii, dar nu mai mult de 25 de zile lucratoare.
9. Furnizorul la care vrei sa devii abonat te va contacta pentru a te anunta data exacta si intervalul orar în care se va efectua portarea si data când trebuie sa mergi sa semnezi contractul, în cazul în care nu l-ai semnat la depunerea cererii de portare. Serviciul va fi întrerupt pentru 3 sau 4 ore pentru ca furnizorul sa poata opera portarea, timp în care nu vei putea da sau primi telefoane. Pentru portarea numerelor fixe, trebuie sa fii acasa în intervalul stabilit cu furnizorul. Pentru portarea numerelor mobile, trebuie sa mergi la una dintre reprezentantele furnizorului la care vrei sa devii abonat, pentru a ridica noua cartela SIM, cu acelasi numar de telefon, în cazul în care nu ti-a fost înmânat la momentul depunerii cererii de portare.
10. Nu transmite cereri de portare catre mai multi furnizori! Alege-l pe cel al carui abonat vrei sa devii si adreseaza-i numai lui cererea de portare. economica.net
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!