De ce a vandul Fondul Proprietatea participatia la Transelectrica? Interviu cu Greg Konieczny

 

Reporter: Ce efect va asteptati sa aiba listarea la Bursa din Londra asupra lichiditatii de la BVB?

Fondul proprietateaGreg Konieczny: As vrea sa spun, în primul rând, ca au mai avut loc listari secundare, iar noi trebuie sa ne gândim ca piata de capital nu înseamna doar lichiditatea de la BVB, ci mult mai mult. BVB este doar unul dintre jucatorii de pe piata si nu ar exista fara emitenti si investitori. Este foarte important ca deciziile actionarilor sa fie respectate. Actionarii nostri sunt cei mai mari investitori de pe piata locala, iar ei si-au exprimat vointa cu privire la listarea secundara. Daca cineva nu este fericit cu aceasta decizie, trebuie sa-si prezinte argumentele, sa spuna de ce e rau pentru piata. Noi am spus de ce sustinem aceasta listare si, fiind de 4 ani în managementul Fondului, am demonstrat ca sustinem puternic piata de capital locala, ceea ce nu echivaleaza cu lichiditatea Bursei de Valori. În ultima instanta, consideram ca listarea dubla va fi favorabila si lichiditatii pietei locale. Dar cel mai important este ca listarea sa aduca evaluari mai bune pentru Fond si pentru companiile din portofoliul sau. Speram si ca multi investitori atrasi prin aceasta listare sa se extinda pe piata de capital din România. Nu sunt frustrat, dar am demonstrat ca ce am facut a fost benefic pentru piata si cred ca aceasta miscare va fi un alt pas în aceasta directie.

Reporter: Mai aveti de trecut de „hopul” ASF.

Greg Konieczny: Din perspectiva reglementatorului, nu cred ca listarea la Londra aduce vreun risc pentru stabilitatea pietei, iar ASF recunoaste acest lucru. Este vorba doar despre crearea unui nou set de reguli, care sa asigure decontari line si conditiile tehnice pentru executarea listarii. Nu vorbim despre inventarea rotii, ci despre preluarea unor reguli care sunt prezente în alte state.

Reporter: Aveti îngrijorari privind reglementatorul, având în vedere ca din cauza sa nu ati reusit sa va cotati la Varsovia?

Greg Konieczny: Atunci era înca CNVM. Au avut loc multe schimbari, ASF are un nou presedinte orientat catre piata si cu multa experienta. Avem relatii foarte diferite fata de înainte.

Reporter: Spuneti ca relatiile sunt mai bune cu Misu Negritoiu.

Greg Konieczny: Da, si cu el, si cu echipa domnului Mircea Ursache, care ne-a ajutat si a fost foarte întelegatoare privind problemele legate de Fondul Proprietatea.

Reporter: Cu unele dintre ele.

Greg Konieczny: Nu te poti astepta sa fie cu toate. Exista, totusi, niste reguli si legi care trebuie schimbate. De aceea, s-a început cu înlaturarea celor 8 bariere din calea dezvoltarii pietei de capital. Însa acesta este doar primul pas pentru a face piata mai prietenoasa pentru emitenti si investitori, dar trebuie sa urmeze multe alte masuri.

Reporter: Ce sanse va dati sa va încadrati în conditiile impuse de actionari privind mentinerea discount-ul dintre pretul actiunilor si VUAN sub 15%, în cel putin doua treimi din perioada 1 octombrie 2014 – 30 iunie 2015?

Greg Konieczny: Suntem determinati sa cream valoare pentru actionarii nostri, inclusiv prin reducerea discountului. 15% este doar un numar (n.r. la finalul lunii iulie, discountul era de 33%, VUAN-ul fiind de 1,2489 lei/unitate). Poate, în ceva timp, oamenii vor spune ca nu este suficient de ambitios. Sper ca acesta va fi cazul. Dar, pentru asta ar trebui sa ni se permita sa luam toate masurile posibile. Una dintre masuri este chiar listarea la Londra.

Reporter: Daca înteleg corect, sunteti încrezator ca veti îndeplini conditiile, dar nu neaparat în perioada de timp specificata.

Greg Konieczny: Spun doar ca vom lucra în aceasta directie si ca 15% este doar un numar. Putea fi 16%, 17%.

Citeste interviul integral pe bursa.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie