AdePlast a obtinut certificare europeana
AdePlast a obtinut saptamâna aceasta certificatul european ETAG 004 pentru termosistemul Izotherm.
Certificarea europeana atesta faptul ca AdePlast „produce componentele termosistemului într-o maniera responsabila, asigura calitatea constanta a acestora si controleaza riguros procesul de productie, începând cu achizitia de materie prima, pâna la livrare”, arata un comunicat al companiei.
„Am vândut pâna acum în Europa, dar nici pe departe la potentialul nostru sau al pietelor în care am patruns deja. În 2013 am ajuns la o cifra a exportului de aproximativ 2 milioane de euro. Acest certificat european ne pune la masa cu companii cu traditie de zeci de ani pe piata europeana sau mondiala. Este drept ca am lucrat mai bine de un an pentru a dovedi ca produsul nostru este la standarde europene, însa a meritat. Oricum, în pietele din Vestul Europei, acolo un suntem deja prezenti, am dovedit deja ca avem produse competitive. Poate prea competitive. Dupa comunicarea obtinerii ETAG-ului avem deja semnale ca exista o serie de clienti în asteptare, care cunosc bine produsele AdePlast”, declara Alex Barbut, director de export la Adeplast.
Certificarea ETAG004 pentru termosistemul Izotherm include mortarul adeziv, placile termoizolante de polistiren si finisajele decorative, practic toate gamele de produse din fabricile AdePlast.
„Efortul nostru financiar pentru obtinerea acestui certificat s-a ridicat la 50.000 de euro, iar în fiecare an se mai adauga pâna la 25.000 euro pentru controalele si testele din fabrici. Dar trebuie subliniat ca fara învestitiile din Oradea, Ploiesti si Roman, ETAG004 ar fi ramas doar un vis. Zecile de milioane de euro investite pe cele trei platforme au mers înspre tehnologii noi si inovatii. Dincolo de facilitatile de productie am investit la Ploiesti cateva sute de mii de eur euro într-un laborator performant si în cercetatori care sa scoata pe piata cele mai fiabile produse finite”, declara Marcel Barbut.
În Uniunea Eurpoeana este deja obligatoriu ca sistemele folosite pentru lucrari de termoizolare, publice si private, sa fie certificate ETAG004. Certificatul atesta faptul ca termosistemul a fost supus testelor care simuleaza expunerea la intemperii pe parcursul mai multor zeci de ani. „Stiam ca vom lua cu brio acest examen care ne mai tinea înca pe banda de avarie a business-ului european pentru ca testele noastre de laborator ne-au aratat valoarea produselor AdePlast” declara Alex Barbut. economica.net
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!