Procurorul sef al DNA sustine ca prejudiciul din dosarul ICA a fost recuperat in proportie de 50%
Prejudiciul în valoare de 60 de milioane de euro, din dosarul privatizării ICA, a fost recuperat în proporție de aproximativ 50 la sută. Dan Voiculescu, condamnat la 10 ani de închisoare în acest dosar, ar putea fi eliberat după executarea unei treimi din pedeapsă dacă prejudiciul creat ar fi recuperat integral.
Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, într-un interviu acordat Prima TV, că aproape jumătate din prejudiciul creat prin privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare a fost recuperat, acest lucru reprezentând „o premieră pentru justiția din România”.
Dan Voiculescu a fost condamnat, în luna august, la 10 ani de închisoare, fiind acuzat că a cumpărat de la ICA 3,5 hectare de teren în zona de nord a Bucureştiului, la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel real. Astfel, fostul patron Intact Media Group a creat un prejudiciu de 60 milioane de euro.
Dacă valoarea prejudiciului creat va fi recuperată integral, Voiculescu ar putea fi eliberat condiționat după executarea unei treimi din pedeapsa primită. avocatura.com
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!