Romanii care au cerut despagubiri in urma celui mai mare cutremur din acest an nu si-au primit banii

 

Nici unul din cei peste 200 de romani cu locuintele asigurate obligatoriu care au cerut despagubiri in urma celui mai mare cutremur din acest an, de 5,7 pe scara Richter produs in 22 noiembrie, in regiunea Vrancea, nu a primit pana acum vreun ban. PAID, societatea care trebuie sa faca platile, spune ca despagubirile se vor achita dupa Asigurarea obligatorie pentru locuintece va primi un raport oficial din partea Institutului pentru Fizica Pamantului, care sa ateste data si intensitatea cutremurului in functie de regiune. Contactati de HotNews.ro, oficialii Institutului si-au aratat nemultumirea si ne-au transmis adresa PAID care cere Institutului sa estimeze nivelul daunelor, in conditiile in care acest lucru ar trebui facut de firmele de asigurari care au incheiat contractele respective.

In data de 2 decembrie, PAID – societatea care gestioneza si face platile in sistemul asigurarilor obligatorii pentru locuinte, a comunicat ca „250 persoane care au incheiat asigurarea obligatorie PAD au solicitat constatarea daunelor care ar fi putut fi produse de seismul din ziua de 22 noiembrie. Urmeaza ca mai multi inspectori ai companiilor terte care au incheiat politele sa constate si sa evalueze fiecare caz in parte. In acest moment, din numarul total al solicitarilor, au fost deschise 104 de dosare”.

HotNews.ro a incercat sa afle daca s-a platit vreun dosar de dauna pana acum si a adresat intrebari catre PAID. Raspunsurile societatii au venit miercuri, 9 decembrie.

Va prezentam mai jos atat intrebarile cat si rapunsurile:

1. Ce despagubiri ati platit pana acum asiguratilor care au reclamat daune in urma cutremurului?

2. Daca nu ati platit inca nimic, care sunt explicatiile?

Despagubirile ce urmeaza sa fie platite in urma cutremurului din data de 22 noiembrie vor fi acordate asiguratilor care au incheiat Polita de Asigurare impotriva Dezastrelor naturale (PAD) dupa ce PAID va primi un raport oficial din partea Institutului National de Cercetare si Dezvoltare pentru Fizica Pamantului (INCDFP). Acest raport atesta faptul ca la data respectiva a avut loc un cutremur. Mai mult, actul ofera informatii despre intensitatea seismului in functie de regiune.

Acest document este obligatoriu pentru inchiderea unui dosar de dauna, conform Legii 260/2008, care reglementeaza activitatea PAID.

Mai mult, asiguratii trebuie sa puna la dispozitia asiguratorului care instrumenteaza dauna un set de documente necesare finalizarii dosarului. In acest context, PAID nu a acordat, deocamdata, nici o despagubire in urma cutremurului din 22 noiembrie 2014.

Citeste mai departe pe hotnews.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie