Ion Ilie Iordachescu, decanul Baroului Bucuresti: Victor Ponta ramane avocat chiar daca renunta la titlul de doctor
Victor Ponta a intrat în avocatură fără examen, în baza titlului de doctor în drept, informaţie confirmată pentru TVR de Baroul Bucureşti. Legea prevedea această posibilitate în 2005. Pe de altă parte, lucrarea sa de doctorat pe baza căreia a primit titlul ştiinţific a fost în centrul unui scandal de plagiat. Iar la sfârşitul anului trecut, premierul Victor Ponta s-a declarat dispus să renunţe la titlul de doctor.
Baroul Bucureşti a transmis TVR că avocatul Victor Ponta a fost primit în profesie în data de 1 februarie 2005. Legea de atunci prevedea că intrarea în avocatură se poate obţine şi la cerere, cu scutire de examen, în cazul titularului diplomei de doctor în drept.
Premierul a anunţat însă că vrea să renuţe la acest titlu, iar Guvernul a şi aprobat prin ordonanţă de urgenţă posibilitatea renunţării la o astfel de cerere.
„Chiar dacă renunţă la titlu, opinia mea personală este aceea că chiar ordonanţa care a fost dată de către Guvern nu retroactiv, rămâne în continuare ca avocat al Baroului Bucureşti”, a spus Ion Ilie Iordăchescu, decanul Baroului Bucureşti.
Prin urmare, renunţarea nu ar atrage după sine un nou examen.
Diferenţele între cele două „nuanţe”, de renunţare sau retragere, le explică profesorul în Drept constituţional Gheorghe Iancu:
„Când renunţi, renunţi la un drept sau la o judecată. Cât priveşte retragerea, aceasta este o măsură administrativă, în general, care presupune săvârşirea unei fapte”.
Titlul de doctor nu i-a adus lui Victor Ponta doar intrarea în avocatură fără examen, ci şi venituri mult mai mari decât cele realizate, de exemplu, în calitate de deputat. Aşa cum reiese din declaraţiile sale de avere de pe site-ul Camerei Deputaţilor, numai în 2008 a câştigat din avocatură peste 770 de mii de lei.
TVR a solicitat un punct de vedere, însă premierul nu a comentat în niciun fel situaţia.
Victor Ponta figurează pe lista de avocaţi fără drept de exercitare a profesiei, pe motiv de incompatibilitate, fiind prim-ministru. stiri.tvr.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!