Facilitarea comunicarii intre mama si fiu – Speta mediere
Mediatorul Roxana Cozma prezinta in ziaruldeiasi.ro o speta de mediere privind facilitarea comunicarii intre mama si fiu:
”- Am numarul de pe site-ul dumneavoastra, aud o voce feminina in telefonul mobil. Va solicit in legatura cu copilul meu, de 11 ani, cu care nu pot sa ma mai inteleg. Nu ma mai asculta nici pe mine, nici pe bunici si nici pe bona. Doar de taica-su se teme si daca stie ca vine el acasa isi face temele la repezeala, ca sa nu fie obligat sa raspunda intrebarilor despre scoala. Eu nu stiu cum am ajuns in situatia asta de conflict permanent cu copilul, am intrebat parintii colegilor lui si nu se plang de asa ceva. Nu mai spun ca diriginta mereu imi atrage atentia sa iau masuri, pentru ca Radu nu se intelege cu nici un copil!
In drum spre locul unde fixasem intalnirea cu Liana, mama baiatului (datele personale sunt fictive, doar situatia conflictuala este relatata, pentru a putea fi tema de reflectie pentru parintii care trec prin experiente similare) ma gandeam ca Liana a constientizat ca este o problema de relationare: ea a cerut ajutor pentru ca nu mai stia cum sa comunice cu fiul ei, iar acesta nu mai relationa normal cu nimeni.
Am incurajat-o sa-mi povesteasca orice credea ea ca este important ca eu sa stiu despre copilul ei: 1. Discutiile in contradictoriu intre parinti, intre bunici si intre cei patru, il afectau atat de mult, incat, la 5 ani se trantea pe jos si incepea sa tipe, cat il tinea gura. 2. Liana a incercat sa-l disciplineze, fixandu-i un program, dar, pentru ca ea venea de la birou, era grabita si nervoasa si cand Radu gresea ceva, ea il corecta iritata, cu un ton dur, astfel ca lectiile au devenit o teroare. 3. Asteptarile tatalui, in privinta performantelor scolare ale lui Radu, puneau presiune pe fiu si mama, in egala masura.
– Liana, este o situatie destul de des intalnita. Copiii cresc, fara ca noi sa ne dam seama ca si nevoile lor afective se distileaza, in functie de experientele traite, de evolutia fizica, intelectuala, care ii modeleaza. intr-o buna zi el gaseste resursele interioare pentru a se revolta impotriva regulilor de pana atunci. Radu a trecut intr-o alta etapa, cea de preadolescenta, in care incepe sa fie mai interesat de sinele sau. Prima „oglinda“ sunteti voi, parintii, pe care-i iubeste cel mai mult. Dar voi sunteti mai preocupati de dezechilibrele din relatia voastra de cuplu, decat de unicul fiu si atunci imaginea despre sine, pe care Radu o gaseste in privirile, vocea si reactiile voastre, exprima nemultumire, iritare, dezamagire. Urmarea, din pacate, este scaderea stimei de sine si aceasta nu-l motiveaza pentru a face efortul de a va multumi. Se simte vinovat fata de voi si incearca sa evite cat poate subiectul „scoala“. Propun sa valorificati acest moment, cu scopurile urmatoare: 1. De a formula obiectivele impreuna, parinti si copil, in asa fel incat sa fiti din nou o echipa. 2. Obiectivele sa fie convergente (de exemplu, scopurile parintilor pot fi „sa ajungi un om fericit, integru, independent financiar“ si „rezultatele scolare bune“, ca obiectiv al copilului, sa se subsumeze celor formulate de parinti). 3. Insasi discutia aceasta, in alti termeni decat „tu faci ce-ti spun eu, nu ma enerva, copile, ai inteles?!“ sau si mai rau: „mucosule“, il plaseaza intr-o pozitie noua, investita cu responsabilitati. si daca tot vorbim despre responsabilizare pentru membrii familiei, are si Radu cerintele lui afective, care privesc atmosfera din viata de familie, respectul unuia fata de celalalt si increderea. 4. Este important pentru Radu sa se simta iubit de ambii parinti, astfel relatiile echilibrate din familie devin functionale si cu colegii de scoala, prietenii, profesorii lui etc.”
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!