CSM, aviz negativ pentru proiectele de ordonanță privind grațierea și modificarea codurilor penale

 

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat, miercuri, aviz negativ asupra proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificările codurilor penale.

Consiliul Superior al MagistraturiiConsiliul Superior al Magistraturii (CSM) a analizat, miercuri, în şedinţa plenului, proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificările codurilor penale, trimise de Ministerul Justiţiei pentru avizare, în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis a declanşat, marţi, procedura pentru organizarea referendumului privind justiţia şi a transmis Parlamentului o scrisoare pe această temă.

Şedinţa plenului Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a început miercuri la ora 15:00, însă în absenţa ministrului Justiţiei, Florin Iordache. Ministrul Justiţiei este membru de drept al CSM, dar nu este obligat să vină la şedinţele plenului Consiliului.

Şedinţa plenului a durat aproximativ o jumătate de oră. La ieşirea din sediul CSM, procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat că decizia de fi avizate negativ cele două proiecte de ordonanţă a fost luată cu majoritate de voturi, potrivit digi24.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie