Adrian Crivii, fondator Darian DRS: Am dorit mereu sa fiu un manager performant

 

Obișnuiesc să caut informații despre persoanele cu care urmează să mă întâlnesc. După câteva discuții telefonice cu Adrian, colegul meu mediator, am stabilit o întâlnire. Așa că am descoperit că omul iubitor de natură și apă, ca elemente definitorii ale libertății omului, are un CV impresionant.

Adrian Crivii

Adrian Crivii

Adrian Crivii este fondatorul Darian DRS SA şi partener coordonator al echipelor de management de la nivelul tuturor diviziilor din cadrul Grupului Darian.

Adrian Crivii- cariera si înaltă performanță

Adrian Crivii este doctor în economie – specializarea Management. În prezent, este Vicepreședinte, Membru în comitetul Executiv și Fondator al Asociației Mondiale al Organizațiilor de Evaluatori- WAVO (World Association of Valuation Organisation), Honorable World Valuer (HWV), FRICS (Fellow Royal Institution of Chartered Surveyors), REV, (Recognised European Valuer), MAA (Membru Acreditat ANEVAR).
La nivel național, activitatea d-sale s-a distins ca: Președinte al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România (ANEVAR), Vicepreședinte al Uniunii Profesiilor Liberale din România, Membru fondator al ”Academiei pentru Dezvoltare Durabilă” sau Profesor Asociat la programul de Master ”Administrarea și evaluarea proprietății imobiliare”, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea de Vest din Timișoara, cu nenumărate articole și cărți de specialitate- deschizător de drumuri, pentru tinerii specialiști în formare, în acest domeniu. Adrian Crivii este Alumni-Centrul de Studii Avansate pentru evaluare CAS, ASA (The American Society of Appraiser), Mediator și expert acreditat în toate cele trei secțiuni.

Anul acesta, un eveniment semnificativ în ceea ce privește profesiunea de evaluator,a fost alegerea in personam a d-lui Adrian Crivii, ca Vicepreședinte, Membru în comitetul Executiv și Fondator al Asociației Mondiale al Organizațiilor de Evaluatori WAVO (World Association of Valuation Organisation), o recunoaștere la nivel mondial a înaltei performanțe românești, în această profesie.
În activitatea sa profesională a parcurs următoarele trepte: începând cu anul 1997, Adrian Crivii a devenit membru al consiliului director ANEVAR, iar în perioada 2001 – 2003 a ocupat poziția de Președinte ANEVAR. Din 2003 este membru fondator și membru al consiliului director al WAVO (World Association of Valuation Organisations), reprezentând ANEVAR. De-a lungul carierei sale, Adrian a fost lector, speaker la manifestări internaționale ale organizațiilor profesionale ale evaluatorilor, dar și autor de cărți sau suporturi de curs pentru seminariile organizate de către ANEVAR și alte asociații, susținând astfel peste 120 de cursuri.

Realizările lui profesionale sunt notabile iar omul Adrian este pasionat, implicat și dornic să ajute comunitățile profesionale din care face parte. Este mereu o plăcere să discuți și să colaborezi cu astfel de oameni.
Îmi place foarte multe ceea ce zice Adrian despre el: „Cred cu tărie un lucru: că managerii sunt cei care pot și care trebuie să schimbe lumea, iar eu am dorit mereu să fiu un manager performant. Experiența poate face diferența între succes și eșec, iar noi dorim să oferim clienţilor noştri doar succesul.De-a lungul timpului am dezvoltat o paletă cuprinzătoare de servicii de consultanţă în domeniul financiar, din dorinţa de a acoperi cât mai bine nevoile tot mai specifice ale clienţilor noştri. Cunoaştem foarte bine nevoile lor şi căutăm în permanenţă cele mai potrivite soluţii în concordanţă cu legislaţia actuală”.
Decizia ca Darian DRS să devină partener Ambassador al Galei Excelenței în Mediere m-a bucurat și le adresez mulțumiri și aici.

Cine este Darian DRS

Grupul DARIAN DRS, companie independentă de consultanţă, oferă soluţii complete pentru companii în domeniul evaluărilor, domeniul fiscalităţii şi auditului, restructurările de orice fel, achiziţiile de companii, consultanţă în management, precum şi consultanţa în construcţii şi atragerea de fonduri europene. În acest fel, oferim un spectru larg de soluţii necesare unei companii, indiferent de domeniu sau de provocări şi riscuri.
DARIAN, prin echipa sa de consultanţi mereu tineri şi motivaţi, oferă servicii de înalt profesionalism, adaptate cerinţelor specifice clientului, cu o abordare etică şi accent pe promptitudine.
Aveţi în noi un partener loial, independent, cu o expertiză dovedită în peste 28 de ani în cunoaşterea realităţilor economiei româneşti şi un portofoliu de clienţi edificator. Suntem furnizori de soluţii flexibili, profesionişti şi dinamici. Echipele noastre acoperă prin birourile sale regionale, întreaga ţară şi răspund oricărei solicitări prin sinergia cunoştinţelor, a specializărilor şi a experienţei partenerilor noştri, generând valoare adăugată pentru antreprenori, manageri şi investitori.
Privim cu încredere viitorul spre cel de-al patrulea deceniu de existenţă – motivaţi de încrederea clienţilor noştri şi de sinergia echipei!

Anca Stancu, organizator al Galei Exceleței în Mediere

 

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie