IT-ul contribuie cu 6% la PIB-ul Romaniei

 

Sunt tineri, deștepți și nu vor să plece din țară. Cei care lucrează în industria de software formează o categorie aparte. Poate chiar privilegiată. Lucrează în birouri „a la Google”, au un program flexibil și câștigă mii de euro. În ultimul an, acești tineri au făcut din IT, industria cu cea mai mare creștere din România. Am vrut să vedem cum arată universul lor, cum e viața în marile corporații și cum e să fii programator în România. Un reportaj de Alex Varninschi.

laptopuri si mainiPe locul în care acum 45 de ani se construiau primele calculatoare personale 100% românești, astăzi au birouri corporații-gigant din America, companii românești care lucrează pentru străini în regim de outsourcing, dar și start-up-uri care așteaptă să dea marea lovitură.

Pipera este epicentrul unei industrii care exportă anual produse de peste 2 miliarde euro. În plus, contribuie cu 40 de miliarde de lei, adică 6%, la Produsul Intern Brut al României.

În sectorul IT lucrează aproximativ 100.000 de oameni, de la cei care oferă suport tehnic, până la ingineri și dezvoltatori de software. Cu o creștere de 11% față de anul trecut, IT-ul a devenit locomotiva economiei românești. Și asta nu este tot. Dezvoltatorii imobiliari construiesc de zor clădiri de birouri pentru alte câteva mii de corporatiști din IT, semn că industria se afla în continuă expansiune.

Conform Strategiei Naționale privind Agenda Digitală pentru România 2020, elaborată de Ministerul pentru Societatea Informațională, obiectivul României este de a avea 250.000 de angajați în sectorul serviciilor informatice și de telecomunicații până la sfârșitul acestui deceniu.

Sorin Grindeanu, ministru pentru societatea informațională: „În România se dezvoltă tot mai multe companii multinaționale pentru că găsesc forță de muncă la un nivel extrem de mare de pregătire”.

Însă multinaționalele produc mult și ieftin. O afacere care avantajează mai degrabă investitorii străini decât statul român. O recunoaşte Varujan Pambuccian, membru in Comisia pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor din Camera Deputaţilor.

Citeste mai departe pe digi24.ro

Cuvinte cheie: ,

Comentarii oprite

Ne pare rău! Publicarea de comentarii nu este permisă.

Distribuie