Pretul energiei electrice va fi mai mic cu 4% in luna august

 

Valorea facturii la electricitate se va diminua în medie cu 4% în august, ca efect al amânarii acordarii de catre stat a unor certificate pentru producatorii de energie regenerabila, potrivit vicepresedintelui ANRE Emil Calota, care crede ca „bula energiei verzi se va calma” la începutul lui 2014.

energie electrica„Opinia publica ar trebui sa se calmeze vizavi de impactul negativ sau pozitiv al energiilor regenerabile în piata de energie. O abordare relativ simpla ar putea sa fie de genul: Asa cum bula imobiliara a facut atât de multe valuri acum câtiva ani si s-a calmat (…), cred ca si bula energiei verzi a ajuns la faza de calmare si consideram ca începând cu 2014 investitiile si functionarea acestui sector vor intra în parametri de normalitate”, a declarat joi Calota.

El a afirmat, într-o conferinta pe teme energetice, ca efectul în facturi al aplicarii noii legislatii în privinta energiei regenerabile va fi de 34%. Având în vedere ca din valoare unei facturi la electricitate costul cu certificatele verzi reprezinta 12%, rezulta ca facturile ar urma sa scada cu 4%.

„Elementele din OUG 57 care sunt conforme cu legislatia cadru nationala si europeana intra în vigoare din 1 iulie. Sunt si anumite elemente care sunt discutia comuna a Consiliului Concurentei, ANRE si Ministerului Energiei, initiatorul ordonantei, a caror aplicare sta înca sub semnul întrebarii pentru a nu naste la nivelul Comisiei Europene suspendarea aplicarii în întregime sau chiar declansarea unei proceduri de invetigatie”, a mai spus Calota.

OUG 57, aprobata de Guvern în luna iunie, prevede ca producatorii de energie regenerabila vor primi panâ în 2017 doar o parte a certificatelor verzi, restul urmând sa le fie transmise esalonat din 2018. Companiile din domeniu au anuntat ca noile reglementari vor duce la retragerea unor investitii de peste 3 miliarde de euro în unitati de productie în România.

Certificatele verzi reprezinta ajutorul acordat de stat productiei de energie din surse regenerabile si sunt platite prin facturi de toti consumatorii de energie din România. Carol Dan, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie