Patru grefieri de la doua instante din Buzau, trimisi in judecata pentru fals in declaratii

 

Procurorii Parchetului Curtii de Apel Ploiesti au trimis in judecata pentru inselaciune si fals in declaratii patru grefieri de la doua instante din Buzau, fiind acuzati ca si-au stabilit fictiv domiciliile in alte localitati decat cele unde se afla sediul instantelor ca sa deconteze cheltuieli de transport, prejudiciul depasind 60.000 lei.

grefierMai exact, procurorii Parchetului Curtii de Apel Ploiesti i-au trimis in judecata pe Mioara Teodorescu, Liliana Stanciulescu, Elisabeta Craciunoiu si Alin Catalin Frigea, grefieri la Tribunalul Buzau si Judecatoria Pogoanele, din judetul Buzau, acuzati de inselaciune si fals in declaratii, se arata intr-un comunicat dat publicitatii luni de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Conform procurorilor, cei patru inculpati, angajati in cadrul Tribunalului Buzau, respectiv Judecatoria Pogoanele, in calitate de personal auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti – grefieri, si-au stabilit in mod fictiv resedintele in alte localitati pentru a beneficia de decontarea cheltuielilor de transport intre localitatea in care isi au domiciliul sau resedinta si localitatea unde se afla sediul unitatii, decontare prevazuta prin lege si de care beneficiaza personalul auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si parchetelor de pe langa acestea.

In perioada septembrie 2012 – septembrie 2013, grefierul Mioara Teodorescu a solicitat si obtinut decontarea ilegala a contravalorii cheltuielilor de transport lunar, prin declararea unei rute de transport fictive intre Slobozia si Buzau, in suma de 19.516 lei, arata procurorii.

Potrivit structurii organizatorice a Tribunalului Buzau, publicata pe portalul instantelor de judecata, Mioara Teodorescu detine functia de prim grefier in cadrul sectiei penale a Tribunalului Buzau.

Pe aceeasi ruta a declarat ca face naveta si Liliana Stanciulescu, aceasta obtinand decontarea ilegala a contravalorii cheltuielilor de transport in suma de 17.620 lei, pentru perioada septembrie 2012 – iulie 2013. Liliana Stanciulescu este grefier la seclia civila a Tribunalului Buzau.

Grefierul Elisabeta Craciunoiu de la Tribunalul Buzau a solicitat si obtinut decontarea ilegala a contravalorii cheltuielilor de transport in valoare de 10.135 lei pentru perioada octombrie 2012 – septembrie 2013 declarand ca face naveta intre localitatea Calvini si Buzau, in timp ce grefierul Alin Catalin Frigea de la Judecatoria Pogoanele, a solicitat si obtinut decontarea ilegala a contravalorii cheltuielilor de transport in valoare de 13.309 lei pentru perioada septembrie 2012 – septembrie 2013, prin declararea unei rute de transport fictive, intre Baicoi si Pogoanele.

Prejudiciul total adus bugetului de stat a fost calculat la 60.580 lei, sustin anchetatorii, Tribunalul Buzau constituindu-se parte civila in cauza cu aceasta suma. Dosarul va fi judecat la sectia penala a Judecatoriei Ploiesti. Rodica Buliga, avocatura.com

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie