Interviu cu un mediator. Liliana Stefan

 

Profesia o practica din 2012, cu toate ca autorizatia a primit-o cu un an mai devreme. Înainte de a se aseza la masa cu problemele cele mai intime si grele ale clientilor care-i trec pragul, Liliana Stefan a lucrat în învatamânt. Si în sistemul bancar. A fost si consilier juridic. Pentru meseria pe care o practica acum cu pasiune ieseanca a învatat în continuu pe parcursul întregii sale cariere. Spre deosebire de „rechinii” profesiei de mediator, aceasta îsi îndruma clientii pe calea de mijloc, pe drumul care, de cele mai multe ori, este cel mai bun pentru toate partile implicate. Cu o buna cunoastere a legii, cu drag de oameni si cu credinta în Dumnezeu, mediatorul Liliana Stefan împaca oameni, salveaza familii si-i ajuta pe cei în nevoie.

liliana stefanV-a fost greu sa faceti trecerea de la lucrul în învatamânt la mediere?

Nu asta a fost greu. Învatamântul m-a pregatit, într-un fel. Am relationat foarte bine cu oamenii. Eu am lucrat la secretariat, am fost laboranta. Am trecut prin toate etapele vietii si pot spune ca am o pregatire continua. Dar în toata viata mea am lucrat cu oamenii.

Toate cazurile pe care le-am avut le-am rezolvat cu acorduri. Eu fac asta cu drag si nu sunt un mediator „de birou”, ca sa eliberez un act premergator justitiei. Eu vreau acordul între oameni. Vreau întelegerea. De asta, pentru mine finalitatea medierii este acordul de mediere. Nu ma regasesc în eliberarea de procese verbale gratuite. Eu caut sa conving clientii. Colegi de-ai mei spun ca au foarte multe procese verbale eliberate. Eu am ramas uimita. Care este eficienta? De ce mai esti mediator? De ce nu convingi omul? Eu, multumesc lui Dumnezeu, cred ca sunt înzestrata un pic si cu puterea de a convinge omul. Si când vine la mine în birou eu depun tot efortul. Mi-am structurat tot astfel încât sa fac bine oamenilor, cât pot.

„Daca m-am rugat la Dumnezeu pentru ceva în viata asta, m-am rugat sa fac bine oamenilor”

Cei care au nevoie de mediere stiu sa apeleze la un mediator, sau merg direct la instanta?

Instanta nici nu are voie sa recomande un mediator anume. Eu nu pot sa spun ce fac ceilalti colegi ai mei, dar ar trebui ca ieseanul care are nevoie sa consulte Tabelul Mediatorilor sa vada. El poate fi gasit, actualizat, pe site-ul Consiliului de Mediere. Acum nu stiu câti si profeseaza. La nivel de Iasi noi suntem cred ca vreo 400 autorizati, dar nu stiu daca sunt 50 de birouri care profeseaza.

Care sunt tipurile de cazuri care ajung la mediere la biroul dumneavoastra?

Sunt foarte variate: litigii de munca, care sunt numeroase, probleme bancare. Ma simt mândra ca zilele trecute am suspendat o executare. Am salvat, practic, un om. Executarile sunt foarte clar date de instanta, dar am negociat atât de bine cu banca, aceasta a fost foarte deschisa si a întrerupt executarea unui apartament. S-au facut reesalonari de plata, s-au stabilit prin acord, iar medierea aceasta am facut-o online, pentru ca banca respectiva nu este în Iasi. Am facut-o online cu Bucurestiul.

Prima mea mediere a fost un litigiu de munca, cu o parte franceza. Dumnezeu tine cu mine, zic eu, pentru ca au venit la mine niste tineri studenti care lucrau în Iasi. Partea franceza era, bineînteles, în Franta, iar consilierul juridic în România. Am facut totul telefonic si online cu jurista de aici. Nu aveam experienta, dar am fost deschisa la negociere. Strainii oricum sunt mai deschisi la aceasta procedura. Am mai avut cu o parte destul de multe medieri, tot litigii de munca.

Citeste mai departe pe ziarulevenimentul.ro

Cuvinte cheie: ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie