Dacă băncile vor câştiga, tot ar pierde
„Folosesc o propoziţie gen oximoron în mod deliberat.
Ce vreau să spun este că băncile greşesc dacă ameninţă, fie şi voalat, statul român cu judecata; mă refer la intenţia unor bănci de a duce în instanţe internaţionale litigiul izvorât din Legea dării în plată.
Se invocă tratate internaţionale ce protejează investiţii făcute în România, faptul că Legea dării în plată ar avea aplicabilitate retroactivă, că s-ar modifica implicit planuri de afaceri, instabilitatea cadrului normativ etc.
Opinia mea, exprimată şi public, este că, dacă băncile ar fi fost mai prietenoase cu clienţii, dacă ar fi acceptat mai uşor restructurarea de credite, Legea dării în plată ar fi avut şanse considerabil mai mici să apară.
Legea a suferit în Parlament amendamente, care au încercat să apropie părţile. Dar restructurarea de credite presupune muncă serioasă, expertiză. Este mult mai uşor să dai credite „cu buletinul” sau/şi să vinzi pachete de „neperformante” unor firme de recuperare decât să faci analiză de restructurare.
Şocul legii asupra sectorului bancar poate fi amortizat, în opinia mea, – se vede şi din profiturile din ultimul exerciţiu financiar al băncilor.
Unde băncile au de ce să fie ascultate în ce priveşte predictibilitatea cadrului normativ; adică legile să aibă stabilitate.
Dar şi aici este de observat că, atunci când a erupt criza, guverne şi bănci centrale au intervenit în nu puţine ţări pentru a salva sectorul bancar recurgând la legislaţie sui generis, creată uneori peste noapte.
Şi Banca Centrală Europeană recurge la măsuri non-standard pentru a ţine economia zonei euro pe linia de plutire. Şi este un adevăr incontestabil că practici rele ale multor bănci comerciale, ale unor entităţi financiare non-bancare, au adus protecţia consumatorilor de servicii financiare în atenţia legiuitorilor din Uniune – în Parlamentul European şi parlamentele naţionale.
Băncile au puncte de vedere de luat în seamă, dar cetăţenii, cei ce consumă servicii financiare, au de ce să fie nemulţumiţi în multe privinţe.
Aş mai remarca ceva; este frapant cât seamănă această ameninţare cu unul dintre motivele pentru care Tratatul de liber schimb şi investiţii între SUA şi UE (TITP) este împotmolit; fiindcă este greu să explici cetăţenilor, într-o democraţie, că litigii între corporaţii internaţionale şi state vor fi tranşate în jurisdicţii după voia acelor firme.
Şi nici nu se poate rezuma totul într-un litigiu la o logică comercială îngustă.
Sper ca băncile ce au asemenea intenţii să renunţe, fiindcă, dacă, într-un anume scenariu, ar avea câştig de cauză, ar pierde, cred, pe alte planuri şi nu puţin.
Ar fi alimentată, probabil, ostilitatea faţă de bănci străine ce operează în România (chiar dacă BNR le numeşte entităţi cu personalitate juridică autohtonă), faţă de capitalul străin.
Va fi inflamat discursul politic. Alături de alte evenimente ce se întâmplă în anii din urmă, o Românie care, cel puţin până cum, nu a fost luată de valul unui naţionalism intrat în coliziune cu proiectul european este posibil să intre într-o altă zodie, dinamică.
Fac parte dintre cei care pledează pentru o economie deschisă şi atragerea de investiţii străine, dar şi pentru capital autohton relevant, inclusiv în sectorul bancar; rădăcinile interne contează pentru trăinicia unei economii, societăţi.”
DANIEL DĂIANU, membru în CA al BNR
Sursa: Bursa
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!